5 Sfaturi Ajusto: Lucrări de grădinărit în Noiembrie
2 noiembrie, 2021Ultima lună de toamnă, noiembrie, vine cu o vreme capricioasă și cu schimbări radicale în grădină. Profită de orice zi cu soare pentru a îngriji ultimele plante rămase, precum crizantelemele, și pregătește grădina pentru primăvara următoare. Tot ce faci în grădină în luna noiembrie se va vedea la anul în primăvară, așadar curăță frunzele uscate, hrănește solul și depozitează uneletele de grădinărit.
Dacă nu ai băgat mușcatele la interior, acum este momentul. Iată 5 lucrări de grădinărit pe care trebuie să le faci în luna noiembrie:
1. Curăță frunzele și crengile uscate
Curățarea grădinii înainte de venirea iernii înseamnă mai puține probleme în primăvara următoare, mai puține buruieni și mai puțini dăunători. Arburii, arbuștii și plantele trebuie curățate cât mai bine pentru a nu fi afectate de mucegaiuri și boli. Frunzele le puteți folosi pentru compost și pentru a acoperi pământul înainte de prima ninsoare.
Nu trebuie să cureți toate frunzele de sub copaci, deoarece acestea ajută plantele și microorganismele care hibernează, adică ecosistemul din sol ce contribuie la dezvoltarea plantelor. Lasă un strat subțire de frunze să protejeze solul de prima ninsoare.
2. Plantează pomi fructiferi și arbuști
Plantează nu doar pomi fructiferi, ci și arbuști și copaci decorativi. De exemplu, în afară de clasicii pomi fructiferi, în luna noiembrie poți planta tuia, zmeur sau coacăz. Regula de bază impune ca plantarea diferitelor tipuri de pomi, arbuști și flori decorative cu tulpină lemnoasă să se facă în perioada în care plantele sunt în perioada de repaus vegetativ.
3. Pregătește vița de vie pentru iarnă
După ce ai recoltat strugurii, încep lucrările de pregătire a viței de vie, pentru iarnă și pentru anul următor. Practic, luna noiembrie este momentul perfect pentru a încheia ultimele lucrări de toamnă, printre care plantarea viței de vie. Finalizează fertilizarea și mobilizarea adâncă a solului, la fel și mușuroitul.
Butucii de viță de vie se protejează prin acoperirea totală cu pământ. Acest procedeu ferește vița de îngheț. Este esențial ca după recoltarea strugurilor să desprinzi coardele anuale, sistemul de susținere și lemnul multianual.
4. Hrănește solul
Îngrășarea solului este o altă activitate de bază pentru luna noiembrie. Ploile de toamnă, zăpada și alternanța îngheț-dezgheț va face ca materiile organice din îngrășămite să intre adânc în sol.
După ce pământul a înghețat, se face mulcirea pentru plantele fructifere mici precum căpșunul. Pentru mulcirea acestuia se pot folosi paie, talaj, deșeuri lemnoase sau folie de plastic.
5. Curăță uneltele de grădinărit
După ce au fost folosite din plin în sezonul cald, uneltele de grădinărit au nevoie de îngrijire corespunzătoare. Curăță-țe bine de pământ și noroi, după care aplică-le un strat de ulei special, pentru a preveni ruginirea. De asemenea, acoperă ghivecele de exterior într-o folie de plastic cu bule pentru a face față gerului și înghețului.