Avantajele și dezavantajele unui uscător de rufe

Avantajele și dezavantajele unui uscător de rufe

18 decembrie, 2021

În ziua de astăzi, un uscător de rufe nu ar trebui să lipsească din nici o gospodărie. Dacă locuiești într-un oraș și-ți pui hainele la uscat pe balcon sau în curte, noxele autoturismelor și praful sunt dușmanii principali ai rufelor tale curate.

Ținute la soare rufele se usucă fără probleme dar razele UV de la soare duc la decolorarea hainelor colorate și la îngălbenirea celor albe. Toate aceste probleme dispar dacă dispui de un uscător de rufe. Asta pentru a nu mai vorbi despre utilitatea lui atunci când nu ai balcon sau curte, dar tot trebuie să-ți usuci hainele proaspăt spălate.

Pentru că, așa cum spuneam, un uscător rufe este indispensabil, rămâne de decis doar ce fel de uscător este cel mai potrivit pentru tine. Există varianta cu uscător de rufe independent sau cea de mașină de spălat cu uscător. Pentru că nu există un răspuns unic și universal corect, trebuie prezentate avantajele și dezavantajele fiecărui fel de uscător de rufe, pentru a putea lua decizia corectă în cunoștință de cauză și în acord cu preferințele și dorințele tale.

Există zeci, sute de modele diferite pe piață, toate adaptate cu utilizarea, bugetul și nevoile fiecăruia. În plus, în ziua de astăzi, un uscător de rufe a devenit aproape indispensabil în fiecare casă.

uscator de rufe avantaje

Rolul uscătorului de rufe în gospodărie

Importanța sau valoarea reală a unui uscător de rufe în gospodărie este mai vizibilă atunci când un uscător nu este disponibil și lucrurile trebuie făcute manual. În cazul particular al iernii sau în perioadele cele mai reci ale fiecărui an, chiar și în zilele ploioase, agățarea hainelor pentru uscare în aer liber poate fi o sarcină imposibil de realizat sau, în cel mai bun caz, ineficientă.

Fie că hainele sunt puse la uscat în interior într-o camera special dedicată în acest scop, fie că sunt întinse în exterior, șansele ca umezeala să creeze igrasie în casă sau să nu se usuce bine hainele sunt destul de mari. Pe de altă parte, când aveți un uscător de rufe acasă, vremea, ploaia și frigul nu mai sunt o problemă reală.

Datorită unui uscător de rufe, hainele sunt întotdeauna păstrate complet uscate, fără umiditate și fără mirosuri neplăcute, în același timp în care se poate economisi mult timp și materialele fiecăruia dintre articolele de îmbrăcăminte pot fi conservata mai bine, deoarece uscătoarele au fost dezvoltate în acest scop, să protejeze țesăturile.

Principiul de funcționare al unui uscător de rufe

Principiul de funcționare al mașinii de uscat este foarte simplu, umiditatea se evaporă din țesătură într-un mod natural, unitatea accelerează doar procesul. Astăzi, producătorii de dispozitive oferă spre achiziționare mai multe tipuri de echipamente de uscare pentru locuințe.

Dulap de uscare. O unitate independentă, care este o cameră echipată cu mai multe rafturi pe care sunt așezate stive de lucruri. Umiditatea se evaporă din fibrele țesăturii prin furnizarea de aer cald. Echipamentele de acest tip sunt relativ ieftine, dar dimensiunile modelelor sunt destul de impresionante, ca urmare cerere mică datorită volumului excesiv.

Mașină de uscare cu tambur. Vizual, echipamentul seamănă cu o mașină de spălat convențională, deoarece are o trapă similară, un panou de control similar. Lucrurile se usucă în el și sub influența aburului uscat, dar nu se află în grămezi de pe rafturi, ci se rotesc într-un tambur. Datorită acestui lucru, uscarea este accelerată.

uscator de rufe

Tipuri de uscătoare

  • Uscătorul cu evacuare

Acest tip de uscător de rufe funcționează pompând în afară aerul cald și umed din cuvă printr-un furtun flexibil care se montează de obicei în afara casei sau în țevile de evacuare a apei. Ca atare, este necesar ca uscătorul să fie montat pe un perete exterior sau lângă o fereastră. Uscătorul poate ventila în permanență aerul printr-un kit de ventilare, inclus cu majoritatea uscătoarelor. Alternativ, poți agăța furtunul pe geam când folosești uscătorul. Acest lucru nu este ideal, mai ales în timpul sezonului rece. Marele avantaj al acestor uscatoare este prețul, ele fiind cele mai ieftine de pe piață.

Avantaje:

Este de obicei cel mai ieftin model de uscător de rufe,
Usucă mai repede și consumă puțin curent electric.

Dezavantaje:

Trebuie montare specializată, având nevoie de conectarea la țevile de evacuare a apei,
Nu poate fi amplasat în orice loc din casă, ci doar in apropierea țevilor mai sus amintite.

  • Uscătorul cu condensare

Acest uscător nu are nevoie de un furtun de evacuare, așa că poate fi montat în orice loc bine ventilat din casă. Funcționează prin condensarea aburului din mașină și transformarea lui în apă. Această apă este colectată într-un rezervor detașabil care trebuie golit la intervale regulate de timp. Rezervorul se detașează ușor și îl poți pur și simplu goli în chiuvetă atunci când se umple. Majoritatea uscătoarelor de rufe cu condensare au un indicator care îți semnalează când este momentul să golești rezervorul.

Avantaje:

Ușor de instalat, putând fi folosit imediat ce a fost cumpărat, fără ajutor de specialitate,
Poate fi amplasat oriunde în casă, nu doar în apropierea țevilor de evacuare a apei.

Dezavantaje:

Mai scump decât modelele de uscătoare rufe cu evacuare,
Nu este la fel de eficient din punct de vedere energetic.

uscator de rufe

  • Mașina de spălat cu uscător de rufe

Este o mașină de spălat rufe care are și un uscător cu tambur încorporat în aceeași incintă pentru reducerea spațiului ocupat.

Avantaje:

Cele mai convenabile dacă nu dispui de foarte mult spațiu și vrei să-l folosești cât mai eficient,
Nu mai e nevoie să scoți rufele dintr-o cuvă și să le bagi în alta,
Prețul este mai mic decât al unei mașini de spălat normale și al unui uscător separat la un loc.

Dezavantaje:

Pe termen lung, consumul energetic este mai ridicat față de celelalte opțiuni,
Timpul de uscare este ceva mai mare decât în cazul uscătoarelor de rufe independente,
Eficiența la uscare nu este foarte bună, uneori fiind nevoie de mai multe cicluri de uscare pentru rezultate satisfăcătoare.

  • Uscător cu pompă de căldură

Un uscător de rufe cu pompă de căldură este cea mai scumpă opțiune dintre cele trei. Motivul este folosirea tehnologiei cele mai recente pentru a usca rufele. Concret, ele folosesc aer cald pentru a extrage apa din rufe. Această apă este colectată într-un rezervor. Deși prețul lor este mai mare, sunt recomandabile dacă estimezi ca vei folosi des uscătorul. Acestea sunt cele mai eficiente uscatoare din punct de vedere al energiei consumate, așa că, în timp, vor amortiza investiția.