Ce înseamnă upcycling? TOP 3 idei ingenioase de a folosi lucrurile vechi
16 septembrie, 2022Un alt mod prin care oamenii pot face alegeri ecologice este prin upcycling sau reutilizare. Partea frumoasă despre upcycling este că nu există limite pentru ceea ce poți crea. Practic, upcycling este atunci când alegi să reutilizezi ceva în loc să îl arunci la gunoi sau reciclezi, ceea ce este o modalitate de a da o nouă viață lucrurilor de care aparent nu mai ai nevoie sau nu-ți mai plac.
De la a depune eforturi pentru a nu risipi alimentele, până la decizia de a decora casa DIY în loc să cumperi mereu produse noi, există multe modalități simple de upcycling.
Iată 3 moduri ușoare de upcycling pe care să le încerci acasă pentru a reduce amprenta de carbon:
1. Idei de upcycling pentru mobilier
Mobilierul este probabil produsul cel mai des reciclat. Uneori este suficient să-l șlefuiești, să dai un strat proaspăt de vopsea și poate un nou set de mânere și gata ai creat un obiect de mobilier nou, care aduce o notă proaspătă decorului.
Dar, alteori poți schimba funcționalitatea unui obiect de mobilier vechi sau de care nu mai ai nevoie, creând o piesă cu totul nouă. Iată cum poți face acest lucru:
- Transformă o comodă cu sertare de dormitor într-un suport pentru plante sau o noptieră într-o măsuță de cafea.
- Cu ușile unui dulap vechi poți crea un separator de cameră.
- Din sertarele unui dulap poți crea etajere și rafturi pentru balcon sau garaj.
2. Idei de upcycling pentru haine
Dacă ai o mașină de cusut sau ai abilități de csust sau brodat, atunci ești deja un profesionist în reciclarea textilelor. Cuverturile și păturelele tip quilt sunt un exemplu minunat de a crea ceva nou și apreciat din textile care nu mai au nicio utilitate.
De asemenea, există o mulțime de alte moduri de a refolosi hainele pe care nu le mai porți sau materialele textile pentru a crea:
- Pernuțe pentru scaune, șorțuri de bucătărie, șervete sau fețe de masă.
- Sacoșe textile, accesorii de păr, hăinuțe pentru animale.
- Huse, săculeți pentru depozitat, costume de petrecere.
3. Idei de upcycling pentru sticle și peturi
Cauți o modalitate super simplă de a cultiva plantele aromatice preferate? Reciclează sticlele de plastic și transformă-le în mici jardiniere. Peturile pot fi de asemenea refolosite pentru a face hrănitoare pentru păsări, ghivece pentru răsaduri sau suporturi pentru ustensile sau accesorii mici.
Creează decorațiuni festive simple iluminate cu sticle și borcanele. De exemplu, sticlele cu forme interesante de gin sau whisky fac baze distractive pentru lămpile DIY. Borcanele vechi pictate în moduri creative pot deveni suporturi pentru lumânări. Pentru decorul unei petreceri de Halloween sau cu tematică de pirați, stcilele pot fi vopsite în negru si se pot folosi ca vaze de flori sau pur și simplu se pot picta diferite simboluri pe ele.