Instalatii electrice si sanitare x

15 moduri de a economisi și de a consuma mai puțină energie electrică

9 octombrie, 2020

În societatea actuală traiul fără energie electrică ar fi foarte complicat. Avem nevoie de energie electrică pentru a încălzi dar și pentru a răci locuința, pentru a alimenta automobilul dar și pentru toate aparatele electronice și electrocasnice din locuință. Tot acest confort se plătește cu un preț, și nu este vorba aici doar de achitarea facturii din buzunarul nostru, este vorba mai ales de amprenta de bioxid de carbon emis pe care o lăsăm în atmosferă. Acesta este de fapt motivul pentru care este nevoie să economisim energie electrică. Din fericire pentru mediu, există și sisteme eoliene sau fotovoltaice de a produce energie electrică, în acest fel planeta este protejată de poluarea obținerii energiei electrice. Însă buzunarul nostru tot are de suferit.

Metode de economisire a energiei electrice

Așadar, o variantă ar fi ca fiecare să găsească soluții de economisire a energiei electrice în funcție de nevoile personale și particularitățile locuinței casei. Iată astfel 15 moduri de economisire a energiei electrice:

1.Folosește becuri economice. Înlocuiește becurile convenționale cu cele economice cu LED. Pentru aceeași intensitate luminoasă, acestea consumă de 5-6 ori mai puțină energie electrică și au o durată de viață de 10 ori mai mare.

2. Iluminează eficient locuința, utilizând la maximum lumina naturală. Utilizează lumina naturală cât mai mult posibil şi nu lăsa lumina aprinsă când nu ai nevoie de ea. Alege să ai mai multe surse de lumină de putere mai mică, plasate în mai multe locuri, pe care să le poţi folosi pentru iluminat, decât să ai o singură sursă de putere mare, plasată pe tavan. Iluminează numai locul din încăperea în care îți desfășori activitatea.

3. Deconectează lumina când ieşi din încăpere. Pentru sursele mari de iluminat, utilizează întrerupătoare cu reglaj continuu al tensiunii de alimentare. Instalarea unor senzori de prezenţă, care să aprindă lumina numai când ești în zonă îți poate aduce o economie substanţială. În afara casei instalează neapărat senzori de mișcare meniți să aprindă lumina numai atunci când aceștia detectează mișcare.

lumina calda sau lumina rece

4. Alege aparate electrocasnice moderne, mai eficiente. În funcţie de consumul de energie toate aparatele electrocasnice sunt clasificate conform a 7 tipuri de etichete de energie, de la A, cel mai eficient, până la G, cel mai puţin eficient. La cumpărarea aparaturii electrocasnice se vor alege numai produse din clasele de eficiență funcțională superioare, clasa A++, A+ și A. Ele au un randament foarte ridicat, pentru mai puțini wați, performanţe tehnice de cel mai înalt nivel şi consum energie mai mic.

5. Deconectează aparatele neutilizate de la sursa de energie electrică. Se scot din priză toate aparatele electronice și electrocasnice în momentul în care nu sunt folosite. Nu le lăsa în regim de „pauză” sau „stand-by”. Chiar dacă sunt închise, dar sunt conectate la sursa de curent, echipamentele electrice continuă să consume o cantitate semnificativă de energie electrică. Pentru o mai ușoară administrare poate este indicat să folosești prelungitoare electrice cu multipriză și întrerupător. Pentru a economisi energie electrică utilizează întrerupătorul pentru a opri alimentarea.

audit energetic

6. Scoateţi întotdeauna din priză încărcătoarele. Deconectează încărcătoarele telefoanelor mobile sau ale acumulatorilor după finalizarea perioadei de încărcare, altfel acestea vor continua să consume.

7. Utilizează eficient frigiderul. Alege frigidere no-frost, care exclud formarea gheţii. În cazul, în care frigiderul corespunde altui model, curăţă-l înainte ca gheaţa să ajungă la 3 mm grosime, pentru că ea împiedică răcirea. Setează corect butonul termostatului frigiderului în funcţie de tipul şi cantitatea de alimente din frigider. Nu amplasa frigiderul lângă alte surse de căldură analogice. Curăță la timp de praf partea din spate, radiatorul frigiderului, lăsând o distanță de 5-10 cm între frigider și perete, pentru a preveni încălzirea corpului frigiderului. De asemenea, nu pune alimente calde în frigider deoarece îi va scădea temperatura din interior ceea ce îl va determina să folosească mai multă energie electrică.

audit energetic

8. Utilizează eficient mașina de spălat. Folosește maşina de spălat haine sau vase la un grad de încărcare cât mai apropiat de capacitatea nominală. Pentru cantităţi mici de rufe şi uşor murdare folosește opţiunile de spălare „rapid” , „încărcare la 1⁄2″ sau „spălare 30 de minute”. În acest mod, vei reduce consumul de apă, de energie electrică şi de timp. Cu detergentul potrivit folosește programele de spălare la 40 de grade.

9. Folosește eficient fierul de călcat. Poți economisi energia electrică, folosind fierul de călcat cu regulator de temperatură şi comutator pe mâner, utilizând căldura remanentă sau o stație de călcat.

10. Eficientizează termic locuința. Apelează la placarea cu polistiren, care îți va aduce atât o economie la factură, cât și un confort termic. O locuință bine anvelopată face mai greu schimbul termic cu exteriorul, atât iarna cât și vara. Închide ferestrele și ușile când încălzești sau răcești locuința. Se face o economie suplimentară prin instalarea de ferestre eficiente energetic, care pot filtra razele ultraviolete. Panourile solare sunt o soluție ideală de a economisi energie electrică. La un audit energetic se va constata că economisești până la 100% energie la pregătirea apei calde dacă folosești instalații solare ce pot fi integrate în acoperiș. Ele se utilizează preponderent pentru pregătirea apei calde și tot mai des și la încălzirea parțial solară. În timpul verii, instalația solară acoperă aproape 100% din necesarul de apa caldă.

audit energetic

11. Utilizează eficient centrala termică. Un termostat bine setat, nu face economie doar la gaz, ci și la energie electrică. Se setează pentru temperaturi mai mici pe timpul când casa nu e locuită și noaptea.

12. Utilizează dușul în loc de baie. Nu numai că economisești timp, dar la baie folosești de circa 4 ori mai multă apă și energie electrică decât la duș.

13. Utilizarea aragazului pentru încălzirea mâncării este ineficientă. Gătește cu aragazul și încălzește mâncarea gătită folosind cuptorul cu microunde, care este mai rapid și spornic.

14. Utilizează eficient aragazul electric. Pentru folosirea eficientă a unui aragaz electric vasele pentru gătit trebuie să aibă diametrul care corespunde diametrului arzătorului. Oprește aragazul electric un pic mai înainte de preparare, mâncarea va fi gata datorită căldurii remanente.

15. Încălzirea apei. Pentru ceai sau cafea se încălzește numai cantitatea necesară de apă. Evită să folosești încălzitoare electrice pentru cameră sau încălzitoare instant pentru apă. Aceste aparate au un consum mare de energie electrică într-un timp relativ scurt și nu sunt profitabile.

Îți dorești să reduci costul facturilor de energie? Atunci ai nevoie de un audit energetic! Acesta este un document prin care este indicat nivelul de performanță energetică al unei clădiri. Auditul energetic te va ajuta în a determina punctele unde clădirea pierde energie. De asemenea te ajută cu soluțiile de eficientizare, pe termen lung, în reducerea semnificativă a costurilor facturilor de energie.

preloader