De ce să folosim filtre de apă potabilă acasă

24 octombrie, 2018

Apa potabilă este o apă microbiologic pură și prin proprietățile sale fizico-chimice este o apă potrivită pentru a fi zilnic consumată de la robinet, parametri ei fiind cuantificați între niște valori unanim acceptate ca fiind sigure pentru sănătatea noastră. Apa potabilă este fără substanțe nedorite în ea și respectă un minim de calitate necesar pentru a nu avea efecte negative asupra organismului.

De ce să folosiți filtre de apă potabilă în locuință

Apa de la robinet nu este chiar ideală la gust datorită sistemelor de filtrare la scară mare care nu sunt chiar atât de eficiente cum se doresc, ele filtrând și tratând cantități uriașe de apă într-un timp scurt. Pentru a bea o apă ideală, cu un gust plăcut, o soluție foarte sigură și la îndemână este folosirea unui filtru de apă potabilă la nivelul locuinței, crescând astfel șansa de a beneficia de o filtrare corespunzătoare a apei. Instalarea acestor filtre se poate face înaintea robinetului de la care vom folosi apă de băut sau la intrarea apei în locuință, astfel încât, indiferent de scopul și locul în care o vei folosi, apa să fie filtrată.

Acasă operația de instalare filtre pentru apa potabilă de la robinet se poate realiza cu ajutorul specialiștilor care prin experiența proprie garantează o lucrare de foarte bună calitate, într-un timp și cu un cost foarte bun.

Probabil că aceste sisteme de filtrare nu vor reduce cu 100% impuritățile din apa potabilă, dar vor reduce un număr considerabil și vei beneficia în final de o apă de calitate, mai gustoasă și mai sănătoasă.

Detaliile practice ale tehnologiilor de filtrare

Sistemele de filtrare vor folosi mai multe etape de filtrare, fiecare etapă folosind un cartuș filtrant specializat în a reține anumite particule sau germeni. Cele mai eficiente sisteme de filtrare sunt compuse din 3 până la 6 cartușe filtrante.

▪️ Cartușul pentru eliminarea sedimentelor (PP) este nelipsit în toate sistemele de filtrare, este din polipropilenă și are dimensiuni între 20 și 1 micron. Cartușul se comportă ca o sită ce oprește rugina, nisipul și alte impurități solide, este cel mai ieftin cartuș și se schimbă cât mai des.

▪️ Cartușul de filtrare cu carbon activ (CTO/ GAC) apare în toate sistemele de filtrare a apei potabile ca bloc de carbon (CTO) sau cartuș cu carbon activ granular (GAC). Carbonul activ se leagă chimic de anumiți componenți și îi reține în interiorul cartușului. Eficiența acestui filtru are o plajă largă de contaminanți, de la numai clor la azbest, plumb, mercur și compuși organici volatili.

Blocul de carbon (CTO) conține cărbune activ pulverizat, presiunea ridicată dându-i forma de bloc. Eficiența acestui filtru este legată de suprafața mare a carbonului activ ce vine în contact cu apa și cât de repede curge prin acest filtru.

Carbonul activ granular (GAC) conține granule de carbon activ ce sunt mai puțin eficiente, datorită suprafeței mai mici de contact, dar fiind combinate cu alte materiale în granule, permit filtrarea și altor contaminanți pe lângă clor.

Sistemul de filtrare cu filtru pentru sedimente și cartuș de carbon activ este sistemul MF2.

▪️ Cartușul pentru dedurizare (DD) folosește un proces de schimb de ioni de calciu și magneziu, uneori de bariu și anumite forme de radiu, pe care îi înlocuiește cu sodiu.Sistemul de filtrare a apei potabile MF2 la care s-a adăugat un cartuș pentru dedurizare se regăsește pe piață ca sistem MF3.

▪️ Cartușul ultrafiltrul cu membrană capilară (UF)  folosește ca principiu de funcționare principiul osmozei, adică trecerea apei printr-o membrană de ultrafiltrare capilară de 0.02 microni, care oprește majoritatea viruților și bacteriilor, după trecerea prin acest filtru apa rămânând perfect potabilă.

Sub numele de UF4 și UF5 BLACK se găsesc pe piață sisteme de filtrarea apei potabile cu membrană capilară de 0.02 microni.

▪️  Cartușul pentru alcalinizarea apei are rolul de a modifica pH-ul acid, mai mic de 7 în pH alcalin, mai mare ca 7, prin adăugarea de ioni de calciu, magneziu, sodiu și potasiu. Apa alcalinizată prin acest cartuș cu până la 2 puncte va avea în componență sa mai mult oxigen și minerale alcaline, având ca beneficii o mai bună detoxifiere, oxigenare și hidratare, îmbunătățind sistemul imunitar.
Sistermul de filtrare ce conține și cartușul de alcalinizare are numele comercial de MF5 ALCALIN.

▪️ Cartușul ceramic este indicat pentru utiizarea preventivă. Deoarece poate filtra impurități de 0.3 la 0.8 microni, cartușul poate elimina microorganisme precum Giardia sau Cryptosporidium și de aceea este folosit în cazul unei surse care este bună de băut și fără contaminanți importanți, pentru a preîntâmpina o eventuală infectare.

▪️ Cartușul cu membrană cu osmoză inversă (RO) deține o membrană semipermeabilă, care blochează particulele mai mari decât moleculele de apă, putând elimina contaminanți ce nu sunt eliminați de cărbunele activ, precum arsenic, fluor, crom hexavalent, nitrați și perclorat. Osmoza inversă nu elimină clor, trihalometani sau produsele chimice organice volatile (COV). Majoritatea sistemelor de osmoză inversă includ un cartuș de carbon activ care poate elimina acești alți contaminanți.

Deși sistemul cu ozmoză inversă produce cea mai pură apă, ea nu este benefică pentru organism neavând minerale. Pentru aceasta sistemul cu ozmoză inversă ar trebui să conțină obligatoriu un cartuș de remineralizare. Față de ultrafiltre debitul de apă este foarte mic și lent, și doar 30% din apă se poate consuma, restul eliberându-se în canalizare.

Tipuri de filtre de apă potabilă

Dacă vrei un filtru care să ofere un debit crescut va trebui să alegi între un filtru pentru întreaga locuință, care va filtra toată apa ce se consumă în casă sau un filtru pe baterie, cu instalare sub chiuvetă, care va filtra numai apa de băut.

▪️ Filtrul pentru întreaga locuință curăță toată apa care va intra în instalație, inclusiv cea menajeră. Acesta va fi ales în funcție de capacitatea de purificare, ce trebuie să fie proporțională cu cantitatea consumată de familie. El e folosit în special la îndepărtarea ruginei, a mâlului și a altor contaminanți macroscopici, însa cei microscopici pot trece. Pentru acest motiv se folosește împreună cu un alt filtru, de carbonactiv sau fibre, pentru a elimina bacteriile și substanțele chimice.

▪️  Filtrul pe baterie se va monta pe tija acesteia și de cele mai multe ori, acest tip de echipament este prevăzut cu un sistem de comutare a filtrării și asta pentru ca sursa să poată fi întreruptă atunci când utilizați apă caldă, sau chiar și rece, în scop menajer, pentru a prelungi durata de viață a filtrului.

▪️ Filtrul cu instalare sub chiuvetă va fi montat direct pe țeava de alimentare cu apă rece. În acest fel va trebui să folosești o a doua baterie, pentru ca lichidul filtrat să nu se contamineze, trecând prin bateria pentru apă menajeră. Acest tip oferă un debit mare, o sursă curată pentru gătit și băut, fără comutare de pe apa de băut pe cea menajeră, iar localizarea nu te va incomoda în activitățile zilnice.

Mai trebuie să ții cont

▪️ Capacitatea de filtrare este foarte importantă când te decizi pentru achiziționarea unui filtru de apă potabilă. Ideea este să alegi un produs potrivit familiei tale, făcându-se referință la numărul de litri ce sunt filtrați de sistem într-un anumit timp.

▪️ Accesoriile furnizate la pachet împreună cu filtrul de apă, utile la întrebuințare și/ sau montaj, dau valoare în plus sistemului de filtrare. Este vorba de racordul de intrare, robinetul de secționare, bateria și furtunul de alimentare.

▪️ Prețul este important, un sistem care să furnizeze cu ușurință apă filtrată de calitate, fără a pierde prea mult timp, poate însemna o investiție mai mare, modelele foarte ieftine nu se vor ridica la nivelul așteptărilor nici din punct de vedere al calității dar nici al durabilității.

preloader