Iluminatul casei: Cum alegi corpurile de iluminat pentru fiecare cameră

6 noiembrie, 2020

Oricât de interesant și cu gust ar fi amenajată o încăpere și oricât de speciale ar fi elementele de decor care se afla în ea, fără lumini de interior potrivite, farmecul camerei se pierde. Când alegi sursele de lumină, trebuie să ții cont atât de funcționalitatea acestora, cât și de „efectul artistic” pe care îl produc, pentru ca iluminatul casei să fie cel dorit.

Tipuri de corpuri de iluminat

Înainte de a alege corpurile de iluminat potrivite pentru fiecare încăpere, trebuie să avem în vedere care este tipul activităților pe care le desfășurăm cel mai frecvent în spațiul respectiv. Soluția de iluminare pentru dormitor trebuie să permită reglarea intensității luminoase și trecerea de la lumină strălucitoare la lumina caldă și confortabilă. Sunt recomandate lămpile de tavan alături de veioze.

  • Corpuri de iluminat tip plafonieră reprezintă o soluție clasică, cu rol limitat, fiind folosită multă vreme ca sursă unică de lumină. Este montată central pe tavan, ceea ce face ca lumina să nu acopere întreg spațiul din încăpere, mai ales în living, unde suprafața este mai mare. Dacă alegi o plafonieră, ideale sunt cele cu led, care sunt eficiente energetic, permit reglarea intensității luminoase și asigură o lumină albă delicată.
  • Corpuri de iluminat suspendate sau pendulele sunt tot mai utilizate în living și bucătărie, unde aduc sub un clopot sau o cupolă, lumină ce creează intimitate dar și luminează atât cât trebuie. La capitolul design, se remarcă pendulele care coboară mult deasupra mesei sau insulei de bucătărie.
  • Corpuri de iluminat de perete iau multe forme și mărimi. Acestea pot fi instalate pe hol, în baie, dar și ca surse de lumină suplimentare, în dormitor sau living.
  • Corpuri de iluminat tip spot sunt deosebit de mult folosite în apartamentele de tip studio, în mansarde, bucătării și pentru a completa designul barurilor din locuință. Rolul spoturilor luminoase încastrate sau grupate sub formă de lampă este să accentueze detaliile, printr-o lumină focalizată, de aceea trebuie montate deasupra blatului de bucătărie, deasupra rafturilor cu obiecte decorative sau în interiorul unui dressing sau șifonier.
  • Corpuri de iluminat pentru masă sunt pendulele suspendate deasupra mesei principale fiind accesoriile perfecte pentru sufragerie și bucătărie, care nu doar că asigură o cantitate suficientă de lumină, dar atrag rapid privirea oricui trece pragul casei. În zona mesei și a blatului, putem avea și elemente luminoase încastrate în plafon sau un sistem de iluminat pentru blaturi.
  • Corpuri de iluminat pentru podea au funcția de a aduce lumina în colțul de citit, alături de canapeaua din living sau la măsuța unde îți savurezi cafeaua. Acestea sunt de obicei flexibile și ușor de direcționat către zonele deja amintite, pe care dorim să le scoatem din umbră.
corpuri de iluminat

Numărul surselor de lumină

Spațiile din locuință unde avem nevoie de o cantitate mai mare de lumină sunt bucătăria și biroul, adică zona de lucru, iar uneori livingul. Aici, un singur corp de iluminat nu va fi suficient, mai ales dacă acesta este amplasat în mijlocul plafonului, de unde nu poate difuza lumină către toate ungherele.

Se poate completa sistemul de iluminat cu mai multe lămpi de tavan și de perete, cu spoturi încastrate, sau iluminat de podea. Poți recurge la trucuri precum instalarea de oglinzi și vopsirea pereților în nuanțe deschise.

iluminat casa

Tipul de lumină oferit

Fiecare încăpere în parte trebuie să fie iluminată într-un anumit mod. Lumina din baie trebuie să fie mai puternică, cea din dormitor poate fi mai blândă, iar în living corpurile de iluminat trebuie să frapeze prin elegantă și rafinament sau, dimpotrivă, prin simplitate, în funcție de preferințe și de stilul de decorare al încăperii. Un decor care se vrea pus în evidență va fi luminat de o lumină de accent. Lumina potrivită și corpurile de iluminat trebuie să se armonizeze cu stilul în care au fost amenajate camerele.

  • Lumina generală sau uniform distribuită, cunoscută și ca ambientală, este lumina care dă tonul sistemului de iluminat și care se poate obține grație plafonierelor, lustrelor clasice, lămpilor suspendate, în special cele de dimensiuni mari, lămpilor de perete, spoturilor încastrate și spoturilor luminoase grupate într-o singură lampă, care asigură distribuția uniformă a luminii în întreaga încăpere.
  • Lumina locală sau direcționată este lumina pentru suprafața de lucru sau biroul ce trebuie să fie iluminate în mod corect, fie cu ajutorul ajutorul spoturilor luminoase, care pot evidenția detalii, a unui corp suspendat deasupra lor, fie cu ajutorul unei lămpi de birou sau a unei veioze.
  • Lumina punctuală sau de accent, adică iluminarea unui anumit punct al încăperii, aduce necesitatea corpurilor de iluminat moderne, a spoturilor luminoase și a lămpilor suspendate. Lumina decorativă este obținută cu ajutorul unor veioze, aplice sau a unor lămpi de masă.
iluminat casa

Intensitatea luminii

A folosi corpuri de iluminat cu led permite alegerea culorii luminii funcție de scopul iluminării, reglarea intensității luminii în funcție de preferințe și de nevoile fiecărei camere. Iluminatul casei cu asemenea lămpi are ca avantaje o lumină albă și plăcută, eficiență energetică și aducând economii la bugetul casei și asigurând o calitate superioară a luminii, fără încălzire. Iluminatul casei prevede folosirea de diferite corpuri de iluminat funcție de intensitatea luminii folosite:

  • Pentru orientare – sunt reprezentate prin pendule sau lămpi de podea cu intensitate reglabilă, care vor accentua doar zonele pe care dorești să le scoți din umbră, pentru a asigura o circulație satisfăcătoare în casă, fără accidente. Este o iluminare de mică intensitate.
  • Pentru zone de lucru – sunt pentru iluminarea pupitrelor, meselor și blaturilor de bucătărie, fiind reprezentate de pendule, sistemele de iluminare a blatului și lămpile de birou. Acestea sunt lămpi cu intensitatea luminii puternică, însă suficientă pentru zona de lucru, fie că este vorba despre locul unde citim sau despre cel unde preparăm rețetele culinare. În aceste zone vom avea nevoie și de lumini indirecte pentru orientare.
  • Pentru lumină ambientală – sunt lămpi de podea de dimensiuni mari sau lămpi de masă colorate, dar sunt lămpi cu iluminare de intensitate medie.
  • Pentru lumina de accent – sunt spoturi, lămpi de perete sau de masă, toate având o lumină concentrată de intensitate mare.
iluminat casa

Cum alegi corpurile de iluminat pentru fiecare camera

Corpuri de iluminat pentru living sunt cele mai multe, pentru a crea diferite grade de lumină. Aici poți instala o lampă de plafon sau una suspendată pentru lumină ambientală și de orientare, spoturi pentru ambientală sau de accent, lămpi de perete și de podea ambientale, iar pentru zonele de lucru lămpi de masă, lămpi de perete sau de podea.
Corpuri de iluminat pentru dormitor sunt lămpi de plafon pentru lumină generală și de orientare, cele de perete și veiozele pentru ambientală și de accent sau lămpile de masă pentru zonele de lucru.

iluminat casa

Corpuri de iluminat pentru camera copiilor sunt reprezentate prin lămpi de plafon, de perete și veioze pentru lumină de ambient și orientare, de multe ori cu design inspirat din lumea basmelor, dar și de lămpi de masă, de perete sau veioze pentru zonele de lucru.
Corpurile de iluminat pentru bucătărie sunt lampa suspendată, spoturile sau sistemul de pendule pentru iluminatul de lucru instalate deasupra blatului, precum și lampa de tavan sau pendulele pentru lumină ambientală și de orientare montate deasupra mesei.
Corpurile de iluminat pentru baie sunt în primul rând lampa de plafon pentru orientare și câteva spoturi incastrate pentru zona de lucru, machiat sau bărbierit. Putem adăuga și o lampă de perete, dacă simțim nevoia de mai multă lumină.
Corpurile de iluminat pentru hol sunt în general lămpi de plafon sau pendule pentru iluminat de orientare, care poate fi îmbunătățit în jurul oglinzii cu lămpi de perete sau câteva spoturi.

Un audit energetic obține, cu siguranță un randament foarte bun, intensitate luminoasă suficientă la un consum minim de energie.