Încălzire în pardoseală: plusuri și minusuri pentru o decizie asumată

19 noiembrie, 2020

În ultima perioadă, datorită progreselor tehnologice, dar deopotrivă scăderii prețurilor la materiale și manoperă, tot mai multă lume alege încălzire în pardoseală în detrimentul celei clasice. Acest sistem de încălzire în pardoseală reprezintă o opțiune cu nenumărate beneficii, dar care într-adevăr presupune costuri puțin mai mari și o instalare cu un grad de dificultate mai ridicat decât cea pe centrale termice cu radiatoare.

Ce este bine să știi despre încălzire în pardoseală

În țara noastră, una dintre cele mai noi modalități de încălzire a încăperilor este aceea de încălzire în pardoseală. Corpurile de încălzire se așază sub nivelul podelei, peste șapă și sub finisaj, fie el parchet, gresie sau piatră naturală. Se diferențiază de alte sisteme prin faptul că încălzirea este relativ uniformă, iar confortul termic este unul ridicat, însă instalarea acestui sistem presupune și câteva aspecte particulare, care îi pun în dificultate pe unii instalatori.

incalzire in pardoseala

Fiind un sistem mai nou, majoritatea persoanelor au încă o mulțime de neclarități cu privire la utilizarea lui, începând de la cât de eficient este, până la eventuale accidente care se pot produce și care duc la pagube mult mai mari decât în cazul unui calorifer clasic.

Totodată, odată luată decizia instalării încălzirii în pardoseală trebuie să ținem cont de costurile inițiale, care sunt mai mari, dar amortizabile, cât și de cele pentru întreținere.

Cum funcționează încălzirea în pardoseală

Principiul de funcționare este foarte simplu, corpurile de încălzire în pardoseală, care pot fi cu apă fierbinte sau electrice, sunt așezate chiar sub nivelul podelei, iar căldura se propagă în toată încăperea de la nivelul podelei. Sistemul acesta nu diferă foarte mult de cel clasic, ce utilizează calorifere, doar că el se amplasează în pardoseală. Confortul este unul crescut, deoarece punem piciorul pe podeaua caldă, iar senzația este mult mai plăcută.

Tipuri de încălzire în pardoseală

Încălzirea în pardoseală este de două tipuri, în funcție de principiul de funcționare:

  • Încălzire în pardoseală pe bază de agent termic în pardoseală, care este încălzirea cu apă, cu ajutorul unor țevi montate sub pardoseală, care preiau apa caldă a sistemului de încălzire centrală.
  • Încălzire electrică în pardoseală, care implică cabluri încălzitoare ce se instalează în podea.
incalzire in pardoseala

Avantajele încălzirii în pardoseală

Încălzirea în pardoseală vine la pachet cu câteva avantaje incontestabile și care merită cu siguranță luate în calcul, dintre care merită amintite:

  • Confortul termic oferit de o încălzire în pardoseală este substanțial. Un astfel de sistem de încălzire oferă, pur și simplu, mai mult confort, deoarece în diminețile reci de iarnă, chiar și într-o casă încălzită este neplăcut să pui piciorul pe o placă de gresie rece. Senzația de căldură la nivelul tălpilor este una foarte plăcută.
  • Economie de energie obținută cu încălzirea în pardoseală poate duce până la 15% în comparație cu sistemul de încălzire cu clasicele calorifere. Dacă se alege și o centrală termică în condensare sau o pompă de căldură, economiile sunt și mai mari.
  • Calitatea aerului este mai crescută datorită încălzirii în pardoseală, deoarece mișcarea aerului în cameră este mult redusă, iar praful din atmosferă nu este încălzit sau ars de suprafața fierbinte a caloriferului.
  • Economia de spațiu datorită încălzirii în pardoseală este evidentă. Sistemul de încălzire în pardoseală nu implică radiatoare ce ocupă spațiu prețios în încăpere. În plus, nici nu vei mai vedea inesteticele calorifere în cameră.
  • Fiabilitatea instalațiilor este crescută, în special pentru încălzirea electrică în pardoseală. Pentru că sistemul este protejat de șapă, fiabilitatea lui este mai ridicată. Spre deosebite de calorifer, acest sistem nu este supus factorilor de mediu, gen șocuri.
  • Eficiența încălzirii în pardoseală este crescută mai ales în spațiile foarte înalte, unde este mai util un astfel de sistem, deoarece în cazul sistemelor clasice căldura se ridică, iar confortul termic scade. Încălzirea în pardoseală nu are această problemă, deoarece căldura se păstrează la nivelul podelei.
incalzire in pardoseala

Dezavantajele încălzirii în pardoseală

Încălzirea în pardoseală are și unele dezavantaje de care trebuie să fim conștienți atunci când ne asumăm alegerea. Înainte să facem orice alegere de acest tip este recomandat să punem în balanță argumentele pro și contra și să luăm o decizie potrivită nevoilor noastre.

Dintre dezavantajele pe care le implică utilizarea unui sistem de încălzire în pardoseală trebuie avute în vedere:

  • Încălzirea lentă a spațiului, spre deosebire de sistemul clasic. Sistemul cu încălzire în pardoseală necesită mai mult timp pentru încălzirea întregului spațiu. Căldura trebuie să treacă de șapă și de finisaje, astfel încât va dura mai mult până se va încălzi toată camera.
  • Costurile de instalare pentru sistemului de încălzire în pardoseală este, fără doar și poate, mai greoaie decât în cazul sistemului clasic. Mai mult decât atât, ea necesită și expertiza unor specialiști, care de multe ori au tarife mai ridicate față de majoritatea instalatorilor.
  • Costuri crescute de reparație, chiar dacă defecțiunile nu apar des. Însă atunci când apar, implică mai multe cheltuieli și deranj decât defecțiunile de la sistemele clasice. Practic, în cazul în care se defectează caloriferul și nu mai încălzește bine, el se repară sau se schimbă relativ ușor, dar dacă se întâmplă ceva cu sistemul de încălzire în pardoseală, trebuie să îndepărtăm finisajele și șapa și apoi să reparăm problemele. Desigur că și cheltuielile sunt, în acest caz, mai mari.
  • Este necesară o grijă sporită în alegerea mobilierului. Pentru încălzirea în pardoseală este recomandat mobilierul cu picioare, care să nu blocheze căldura. Mai ales pentru corpurile de mobilier mari, precum cele de bucătărie de exemplu, acest aspect este extrem de important. Este recomandat să discuți acest aspect cu persoanele care se vor ocupă de instalarea sistemului de încălzire. Acestea ar putea veni și cu alte soluții pentru a limita pierderile de căldură, gen ocolirea spațiilor în care va fi amplasat mobilierul.
  • Ridicarea planșeului în cazul locuințelor deja construite. Dacă decizia cu privire la instalarea sistemului de încălzire se ia după ce a fost finalizată construcția, planșeul se va ridica odată cu turnarea șapei, fapt ce va face camera mai puțin înaltă.
incalzire in pardoseala

Unde este indicat să fie asumată o astfel de instalație de încălzire în pardoseală

  • Montarea unei instalații de încălzire în pardoseală într-o casă aflată în construcție este și cea mai ușor de realizat, deoarece se ia încă din faza de proiect în considerare sistemul de încălzire.
  • Montarea unei instalații de încălzire în pardoseală într-o casă deja construită nu ridică probleme, dar presupune ridicarea planșeului.
  • Montarea unei instalații de încălzire în pardoseală la bloc este posibilă, doar dacă construcția este una nouă care permite modificarea. Și în acest caz trebuie să avem în vedere ridicarea planșeului, inevitabilă când instalăm sistemul de încălzire în podea.
  • Montarea unei instalații de încălzire în pardoseală în spații publice sau industriale este chiar recomandată, dar, la fel că și în celelalte cazuri, este de preferat să se ia în considerare încă din stadiul de construcție.

Unde nu se poate monta încălzirea în pardoseală

Încălzirea în pardoseală nu are atât de multe impedimente sau situații în care să nu fie permisă instalarea ei. Totuși, într-un bloc de locuințe vechi, se ridică mai multe dificultăți. În blocurile vechi, de pildă, nu poate fi instalat un sistem de încălzire electrică în pardoseală, deoarece nu există un sistem electric suficient de puternic care să permită alimentarea, putându-se provoca arderea acesteia.

preloader