10 motive să apelezi la o firmă de mutări

26 iunie, 2019

Pe cât de plăcut este gândul schimbării locuinței, pe atât de stresantă este mutarea în sine. Pe parcursul vieții adunăm în casă o sumedenie de lucruri mai mult sau mai puțin folositoare, pe care le depozităm în speranța că odată și odată le vom folosi. Ambalarea, manipularea și transportul acestor bunuri ne pot da mari bătăi de cap. Dacă la acestea se mai adaugă și dezasamblarea, transportul și reasamblarea mobilei, totul poate deveni un coșmar pentru că oricând pot apărea distrugeri sau chiar pierderi de bunuri.

Găsirea unor persoane care să te ajute la mutat este și ea destul de greoaie, pentru că procesul de mutare înseamnă să găsești în același timp mai multe persoane disponibile să te ajute, dar pe care să te poți baza că îți vor transporta lucrurile în siguranță. Deși bine intenționati, prietenii îți pot sări în ajutor atunci când te muti, însă, de cele mai multe ori, lipsa experienței își spune cuvântul, provocând de multe ori deteriorări mobilierului sau bunurilor în timpul manipulării greșite. O altă problemă o constituie transportul, care, de cele mai multe ori este făcut cu mașini personale, care nu dispun de cele mai multe ori de spațiul necesar pentru a transporta lucrurile personale în condiții satisfăcătoare.Noi credem că varianta cea mai bună este să-ți chemi prietenii după ce te muți, iar mutatul în casă nouă să-l faci apelând la specialiști și la servicii profesionale de mutări în București.

De ce este mai bine să apelezi la o firmă de mutări

Atunci când nu apelezi la o firmă de servicii profesionale de mutări în București, mai mult ca sigur vei avea nevoie de un număr mai mare de persoane care să te ajute la împachetat și respectiv la despachetat, dar și la transportul fiecărei piese de mobilier. De asemenea, va trebui să dispui de o mașină încăpătoare sau să închiriezi una de dimensiuni mai mari, astfel încât cu cât mai puține drumuri să poți să transporți lucrurile personale în noua ta casă. 

Dar, așa cum menționam anterior, noi suntem de părere că avantajele ce vin atunci când apelezi la serviciile unei firme de servicii profesionale de mutări în București sunt incomparabil mai mari, de aceea vrem să-ți prezentăm câteva motive pentru care este mai bine să mergi pe mâna specialiștilor: 

  1. Estimare de preț și consultanță gratuită. Contactând o firmă de servicii profesionale de mutări în București ți se vor prezenta metodele și mijloacele mutării, precum și pașii ce urmează a fi parcurși, în funcție de dorințele și necesitățile pe care le ai. Va fi evaluat tot procesul de mutare, volumul obiectelor ce urmează a fi mutate, personalul și materialele necesare, și va exista o estimare gratuită a prețului operațiunii.
  2. Servicii de transport personalizate nevoilor tale. Pentru a nu afecta foarte mult activitatea ta sau a familiei mutarea se poate executa în afara orelor de program sau în weekenduri sau chiar sărbători legale.
  3. Economie de timp pentru tine. Alegerea unei firme specializate în servicii de mutat mobilă reprezintă cea mai bună opțiune pe care să o ai în vedere. Angajații unei astfel de firme vor ști cum să împacheteze și mai ales cum să transporte totul în siguranță, în noua ta casă, protejând în același timp fiecare lucru pe care l-ai lăsat în grija acestora. De asemenea, în tot acest timp ai putea să te gândești la realizarea altor lucruri foarte importante ce țin de mutatul în noua casă, precum achiziționarea unor corpuri noi de mobilă, poate cumpărarea unor electrocasnice mai performante sau chiar alegerea unor decorațiuni care să îți personalizeze și mai mult spațiul cel nou.
  4. Experiența angajaților. Firmele specializate în mutări știu cel mai bine ce înseamnă mutatul și transportul bunurilor, deparece au experiență în manevrarea bunurilor și eficiență. Folosind servicii profesionale de mutări în București vei avea certitudinea că datorită experienței acestor lucrători lucrurile îți sunt în siguranță și totodată timpul este folosit eficient, fără timpi morți, firma preluând absolut toate cerințele tale. O firmă specializată în mutări mai mult ca sigur beneficiază de experiență de acest gen și vor ști cum să așeze fiecare lucru, ce să folosească pentru transport, cum să procedeze în așa fel încât nimic să nu se strice sau să se piardă și mai ales vor avea în vedere alegerea unui transport potrivit pentru dimensiunea obiectelor care urmează să fie mutate la noua locuință. 
  5. Personal profesionist. Echipa care se ocupă de mutare este formată din personal calificat, cu experiență în căratul, demontarea dar și montarea mobilei, mutarile fiind mult mai eficiente și rapide, iar obiectele ajungând în siguranță în noua locație. Clienții sunt scutiți de stres, griji, drumuri inutile, dar mai ales de efortul fizic.
  6. Materiale de împachetat de calitate. Protejarea bunurilor reprezintă o prioritate pentru firma de mutări, folosindu-se folii stretch, folii cu bule de aer, cutii speciale de carton de diferite tipuri și dimensiuni, precum și sisteme de ancorare a acestora pe durata transportului.
  7. Siguranța bunurilor mutate. Odata ambalate, mobila și bunurile vor fi astfel grupate încât să fie respectat planul de mutare. Din activitatea sa zilnică, echipa de mutări va ști cum să manevreze obiectele de mobilier și bunurile, astfel încât aceastea sa ajungă în siguranță în noua locație. Firma de servicii profesionale de mutări în București garantează și asigură un proces de mutare în care bunurile transportate vor ajunge la destinație în deplină siguranță. Ajunse la locul de încărcare, obiectele de mobilier și cutiile vor fi poziționate în camion și ancorate corespunzator, astfel încât pe timpul transportului să nu apară deteriorari ale acestora. La destinație, angajații specializați în mutări vor descărca obiectele și vor remonta mobilierul astfel încât viața în noua locație să poată fi reluată cât mai curând.
  8. Folosirea unor echipamente speciale. Pentru anumite bunuri grele sau voluminoase sunt necesare echipamente speciale, care sunt mult prea scumpe pentru a fi achiziționate și folosite doar odată. O firmă de servicii profesionale de mutări serioasă nu numai că are în dotare aceste materiale, dar personalul are experiență în a le folosi fără deteriorări de bunuri.
  9. Curățenia. După despachetare totul va fi strâns, nu va trebui să strângi în urma echipei de mutări pentru că nu îți vor lăsa nimic în dezordine.
  10. Depozitare temporară. În cazul în care este nevoie, există și posibilitatea ca mobila sau bunurile să fie depozitate temporar în depozitul propriu, acestea pot rămâne în siguranță, în spații curate și special amenajate până la terminarea perioadei pentru care s-a cerut amânarea mutării.

Așadar, ia-ți de pe cap grija mutatului în casă nou și alege o firmă de servicii profesionale de mutări recomandată de ajusto.ro!