5 curiozități despre mașina de spălat rufe

4 octombrie, 2018

Nu ne-am mai închipui viața fără ea, de aceea a devenit unul dintre aparatele electrocasnice cele mai importante din casă. Este și normal dacă ne gândim la cât de performantă este o mașină de spălat rufe în ziua de azi: aruncăm hainele în cuvă, turnăm detergent și apăsăm un buton. Peste puțină vreme, hainele sunt gata spălate și parfumate, perfect stoarse, în unele cazuri chiar uscate.

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe informații despre acest aparat minune, vă propunem să citiți cele mai interesante 5 lucruri despre mașina de spălat rufe.

5 curiozități despre mașina de spălat rufe

1 Prima mașină a apărut în 1760. Greu de crezut pentru noi românii care au cunoscut beneficiile mașinii de spălat abia la începutul anului 1960. Bineînțeles că nu era mașina de spălat pe care o știm cu toții, era mai degrabă o cutie simplă umplută cu haine și rotită manual. Mașina de spălat modernă a apărut în 1908, iar designul său nu s-a schimbat mult de atunci. Producția mașinilor de spălat semiautomate în România a început în 1960 și erau de două tipuri: cu storcător și încălzirea apei sau fără. În 1979, au fost create primele mașini de spălat automate cu tambur românești – Automatic, după care au apărut mașinile de spălat Diamant. Producția a încetat în 2004

2 Mașina de spălat are nevoie de curățare. Poate părea un paradox că un aparat care are tocmai rolul de curăța trebuie curățat la rândul său. Dar, o mașină de spălat folosită des și pentru o perioadă lungă de timp ajunge să miroasă urât și să acumuleze resturi de detergent, mucegai din cauza umezelii și a apei rămase prin diverse spații înguste. În special, mașina de spălat cu încărcare frontală necesită o atenție specială.

3 Șosetele desperecheate din cauza mașinii de spălat. Dacă ai observat o dispariție misterioasă a șosetelor tale, află că de vină poate fi chiar mașina de spălat rufe. Există oameni de știință americani care au mers până într-acolo încât au dezvoltat o formulă pe care au numit-o “The Sock Loss Index”.

4 Mașina de spălat cu bule, economie peste 30%. Conform noilor tehnologii în materie de spălat, se pare că aerul este cel mai bun detergent. Mașinile de spălat cu bule de aer au fost create cu scopul de a reduce consumul de apă, mai ales în zonele cu probleme, dar și de detergent. După ce detergentul a fost dizolvat în apă, generatorul de bule injectează aer, producând un strat de spumă care penetrează hainele de până la 40 de ori mai rapid față de mașinile convenționale.

5 Oțetul dezinfectează mașina de spălat. Dacă vrei să elimini bacteriile care se acumulează în timp în interiorul mașinii tale de spălat, dar și în interiorul țevilor, toarnă două cești de oțet în zona unde pui detergent și lasă mașina să spele în gol un ciclu normal.

Dacă ai nevoie de un bun specialist în treburile casei, apelează la serviciile ajusto.ro! Plata online, costuri fixe, fără bacșiș! 

preloader