5 metode simple prin care păstrezi căldura în locuință

9 decembrie, 2019

Vântul bate cu putere, zilele sunt mult mai scurte și se întunecă foarte devreme, precipitațiile sunt din ce în ce mai frecvente. Nu e de mirare că odată cu venirea frigului ne dorim să petrecem tot mai mult timp în confortul casei. Lunile de iarnă ne vor găsi cel mai des în interior, unde e cald și bine. Deci, e normal să ne gândim la cum facem să păstrăm o temperatură constantă în casă care să ne asigure confortul termic pentru ca toți membrii familiei să se desfășoare în voie. 

Dacă în această iarnă nu vrei să te ascunzi sub pături groase sau să te îmbraci cu cele mai călduroase haine pentru a nu suferi de frig, dar nici să nu plătești o factură exorbitantă la factura de gaze, iată 5 metode prin care păstrezi căldura în locuință

1. Permite soarelui să intre în casă

Chiar dacă este iarnă, soarele încă are puterea de a încălzi geamurile, de aceea asigură-te că ferestrele nu sunt acoperite de draperii groase pe timpul zilei. În zilele însorite de iarnă, dacă ai centrală termică dotată cu termostat, s-ar putea să ai surpriza de a observa că temperatura din locuință nu scade datorită faptului că soarele încălzește casa, ceea ce înseamnă economie la factura de gaze. Însă, pe timpul nopții, draperiile groase sunt importante la ferestre, deoarece funcționează ca un sistem de izolație.

2. Izolează ușile și ferestrele

Poţi izola ușile și ferestrele cu costuri minime, fără să chemi un specialist, cu ajutorul benzilor autoadezive cu burete sau pernuțelor sau rulourilor speciale care blochează curenții de aer. Benzile autoadezive sunt foarte usor de montat, tot ce ai de făcut este să le lipești pe tocul ferestrelor și al ușilor. O altă metodă de a împiedica pierderile de căldură este plasarea pernelor special concepute pentru zona ferestrelor și a ușilor. Le găsești în magazinele de bricolaj cu articole pentru casă, pe diferite dimensiuni și o gamă foarte mare de imprimeuri, acestea fiind niște accesorii foarte drăguțe care pot completa decorul din locuință.

3. Acoperă podelele cu covoare

Covoarele au devenit obiecte de decor pentru orice locuință, dar nu putem să nu ținem cont de scopul principal pentru care au fost create și care este unul foarte important: acela de a menține căldura în casă. Așadar, nu doar că sunt la modă, dar covoarele reprezintă pe timp de iarnă o adevărată mană cerească pentru încăperi, mai ales în cazul podelelor cu gresie. Practic, covoarele aşternute pe jos reţin căldura şi previn pierderea ei prin podea.

4. Eliberează caloriferele

Perdelele groase, draperiile, canapeaua sau alte corpuri de mobilier plasate în zona caloriferelor nu fac decât să blocheze circulația aerului cald generat de calorifere. De aceea, asigură-te că pe timpul iernii în preajma caloriferelor nu se găsesc obiecte care ar putea împiedica distribuția căldurii în toată camera. În plus, în spatele caloriferului, pe perete, poţi pune folie de aluminiu care va degaja căldura în încăpere, iar aceasta nu se va pierde prin perete.

5. Aerisește o singură dată pe zi

Aerisirea casei este importantă inclusiv pe timpul iernii, chiar dacă afară temperatura este foarte scăzută. Dar, pentru a aerisi eficient și pentru a păstra căldura în locuință, obișnuiește să aerisești casa dimineața, lăsând geamul timp de 10-15 minute perfect deschis. Evită să lași geamul oscilobatant deoarece se va aerisi mai greu, iar casa va pierde căldura mult mai ușor.

Acum e timpul să te bucuri din nou de confortul pe care covoarele îl oferă unei case. Pe lângă faptul că mențin căldura pe timpul iernii, sunt un obiect de decor esențial în orice living. Într-o casă de Sărbători, nimic nu e mai plăcut decât un covor curat care așteaptă oaspeți în vizită. ajusto.ro te ajută cu servicii de curățare covoare profesională folosind sistemul de injecție-extracție! 

preloader