5 moduri de a avea un Crăciun sustenabil

5 moduri de a avea un Crăciun sustenabil

18 decembrie, 2021

Ce spui să facem din acest an, Crăciunul cel mai ecologic și sustenabil de până acum? Mici schimbări pot face o diferență enormă în reducerea amprentei de mediu, în special de Crăciun, când potențialul de deșeuri, consum excesiv și cumpărături în masă este enorm.

Având în vedere acest lucru, iată 5 moduri simple de a avea un Crăciun sustenabil – de la achiziționarea sau închirierea unui brad în ghiveci, până la reducerea risipei de alimente. Propunerea noastră este ca una dintre noile tradiții de Sărbători să fie exact alegerea și găsirea celor mai bune soluții care susțin sustenabilitatea.

Iată așadar ce poți face pentru a avea un Crăciun sustenabil:

brad sustenabil

1. Alege sau închiriază un brad în ghiveci

Anul acesta poți avea un Crăciun sustenabil prin cumpărarea unui brad la ghiveci sau închirierea lui. Există pepiniere care la doar 10-15% din prețul unui brad natural la ghiveci îți oferă posibilitatea de a închiria bradul de Crăciun.
Avantajul alegerii unui brad la ghiveci este că după terminarea sărbătorilor de iarnă îl poți planta în propria grădină. Dacă nu stai la casă sau nu ai cui să-l oferi, firmele care oferă brazi de închiriat aduc pomul acasă în Ajun şi după sărbători vin să îl ia înapoi.

2. Confecționează o coroniță de ușă din elemente naturale

Coronițele de ușă sunt fără îndoială o decorație frumoasă de Crăciun, dar unele nu sunt deloc ecologice. Evită coronițele împodobite cu accesorii din plastic și decorațiuni sclipitoare. Acestea nu numai că sunt realizate folosind materiale nedurabile, dar pot fi dăunătoare pentru păsări și animale sălbatice dacă sunt agățate afară.

Alege să confecționezi chiar tu o coroniță de Crăciun, din crenguțe și elemente naturale de sezon. Poți folosi crenguțe de brad, frunze, felii de portocale uscate, bețe de scorțișoară, ghinde, conuri de brad și diferite flori.

3. Renunță la ambalajele de cadouri

Știm că surpriza sărbătorilor înseamnă și descoperirea cadourilor din spatele ambalajelor, dar dacă vrei să ai un Crăciun sustenabil, renunță la acestea care în definitiv vor ajunge la gunoi. Dacă îți dorești totuși să le ascunzi, o variantă poate fi să refolosești anumite ambalaje, de la alte produse.

4. Redu risipa de alimente

Prima opțiune este să cumperi mai puțin. Probabil o soluție ar fi să comanzi mâncarea pe care știi că dorești sau să comanzi online doar alimentele de care ai nevoie. Când ești în magazin cu siguranță tedința este de a achiziționa mai mult.
Acest lucru poate fi însă dificil atunci când ai musafiri pe care vrei să-i impresionezi. Cel mai bine este să-i anunți de la bun început de intenția ta, poate îți vor împărtăși alegerile sustenabile, și să stabiliți ce preparate vă plac tuturor.

5. Folosește instalație și luminițe cu leduri

Când vine vorba de decorațiuni ecologice de Crăciun, LED-urile sunt mult mai bune decât luminile tradiționale cu incandescență sclipitoare, deoarece folosesc cu până la 80% mai puțină energie.

De asemenea, o opțiune pentru a reduce factura la energie electrică este să optați pentru lumini alimentate cu energie solară. Nu numai că veți susține un mediu sustenabil, dar și costurile la energie vor fi reduse.