5 Sfaturi Ajusto: Cum să te acomodezi mai repede în noua casă

21 aprilie, 2021

Pentru majoritatea oamenilor durează un timp să te obișnuiești cu nouă casă și să te simți cu adevărat… acasă. Mutatul într-o locuință nouă este o experiență frumoasă, dar care poate fi extrem de copleșitoare. Noul spațiu, modificările și stresul legat de amenajare poate afecta acomodarea. Pentru a ușura acest proces, asigură-te că planifici totul așa cum trebuie. În plus, pentru a te simți bine în primele zile într-o casă nouă, ia în considerare câteva lucruri simple care pot aduce mult mai repede senzația aceea plăcută de familiaritate.

Iată câteva sfaturi care vă vor ajuta să vă acomodați mai repede în noua casă:

acomodare casa noua

1. Creează o atmosferă cozy

Americanii numesc senzația de intimitate a casei, de căldură și relaxare, ”cosiness”, în timp ce suedezii îi spun ”hygge”. O lenjerie de pat în culori inspirate din natură, o pătură moale și pufoasă unde să te încălzești când citești o carte, lumânări parfumate, un lampadar sau un șiraj de luminițe vor contribui la o atmosferă intimă, plăcută. Iluminatul poate crea cel mai ușor ambientul dorit și va face ca locuința ta să fie confortabilă și relaxantă.

2. Fă-ți obiceiuri și ritualuri

Obiceiurile, rutinele și hobby-urile tale te vor ajuta să te acomodezi mult mai bine cu noul spațiu. De exemplu, dacă citești mult, cărțile tale ar putea ocupa un loc de cinste în camera de zi. Dacă îți place să bei cafea, atunci creează-ți o zonă specială în bucătărie sau living pentru aparat și ceștile care îți plac. De asemenea, în baie plasează lucrurile de care ai nevoie pentru demachierea tenului sau pentru o baie relaxantă în cadă: lumânări, produse cosmetice prosoape pufoase.

3. Personalizează

O casă nouă, fie că este vorba de casa visurilor pe care tocmai ți-ai achiziționat-o, fie că este vorba de o locuință închiriată, are nevoie de nota ta personală. Amprenta ta este dată de lucrurile care te definesc, nu doar de obiectele achiziționate conform stilului de amenajare care îți place. Poate fi vorba de câteva rame foto cu membrii familiei sau cu ipostaze din vacanțele care te-au impresionat cel mai mult. Poate fi vorba de elemente de decor realizate de tine (tablouri, bricolaje etc) sau de lucruri care aparțin pasiunilor și hobby-urilor tale.

4. Adu câteva obiecte din vechiul spațiu

Chiar dacă te muți într-o casă nouă, unde probabil va fi vorba și de mobilă nouă, pentru a face acomodarea mai ușoară, cu siguranță ai câteva obiecte care îți plac și la care nu vrei să renunți. Poate fi vorba de o chitară, un fotoliu unde obișnuiești să citești, o veioză sau ghivece cu plante, aceste elemente îți dau o senzație de familiaritate.

5. Vizitează împrejurimile

Fie că locuiți la casă sau la bloc, pentru a vă integra mai ușor, încercați să cunoașteți vecinii. De asemenea, cunoașterea împrejurimilor vă ajută să găsiți locurile unde să vă plimbați, magazinele de unde să vă aproviziționați sau localurile pentru momentele când vreți să ieșiți cu prietenii la o cafea. Plimbați-vă prin cartier, prin piețele si parcurile din jur sau faceți un grătar în propria grădină.

preloader