5 Sfaturi Ajusto: Cum se curăță mobila albă

22 iunie, 2021

Ți-ai dorit mobilă albă, dar după o perioadă de timp ai început să observi cât de ușor se murdărește? Te întrebi dacă nu cumva ai făcut o alegere neinspirată? Murdăria și petele sunt într-adevăr mult mai evidente pe mobilierul alb, însă nu este un motiv de nemulțumire. Soluția constă în a ști cum să reacționezi când apare o pată și cum să faci să cureți în mod corespunzător când mobila albă s-a murdărit.

cum se curata mobila alba

1. Aspiră

Primul lucru pe care e bine să-l faci când mobila albă s-a murdărit este să aspiri mizeria. Aspiră canapeaua sau folosește o perie moale pentru a proteja materialul în timpul curățării. Acordă o atenție deosebită golurilor, colțurilor, acelor spații ascunse unde pot pătrunde firimituri sau praf.
Dacă vei trece de acest pas și nu vei aspira mizeria existentă, cel mai probabil murdăria și resturile se vor impregna în țesătură în timp ce cureți, ceea ce va face mai dificilă curățarea.

2. Ține cont de tipul de material

Verifică recomandările de curățare în condiții de siguranță pentru tipul de mobilier. Unele materiale pot fi deteriorate de anumite produse sau metode de curățare. Verifică eticheta plaată de obicei pe spatele mobilierului pentru a afla ce produse de curățat trebuie folosite și ce trebuie să eviți. În cazul în care eticheta este deteriorată sau pierdută, caută aceste informații online.
De exemplu, atunci când cureți mobilierul din piele, ar trebui să eviți utilizarea apei. Folosește în schimb produse de curățat cu abur sau soluții special create pentru curățarea pielii. De asemenea, sunt materiale care necesită o curățare fără apă și se folosește doar cârpa uscată pentru îndepărtarea prafului.

3. Analizează tipul de pată

Dacă observi pe mobila albă unele pete vechi, dificile, de care nu ai știut până acum, cum ar fi cele din cafea, vin roșu și sânge, acestea pot necesita un tratament special pentru a le elimina.
Dacă nu cunoști sursa petei, examinează-i forma și culoarea pentru a încerca să determini cauza.
Fiind vorba de mobila albă, avantajul este că poți utiliza soluții de curățare care albesc, însă trebuie să faci acest lucru numai după ce ai citit recomandările pentru tipul de material adecvat.

4. Testează soluția de curățare într-o zonă puțin vizibilă

Dacă pata este într-o zonă foarte vizibilă și pentru a evita riscul de a deteriora iremediabil mobila, încearcă întotdeauna agentul de curățare într-o zonă mai puțin vizibilă, înainte de a curăța secțiunile vizibile. Dacă observi că țesătura este decolorată sau afectată într-un mod negativ de produsul de curățat, oprește-te din a o folosi și alege o altă metodă de curățare.

5. Șterge excesul de apă și usucă

Lasă mobilierul să se usuce complet la aer după curățare. Uscarea cu aer cald este cel mai blând mod de a îndepărta umezeala de pe mobilierul textil. Poziționează mobilierul curățat undeva unde nu va fi atins și folosit. Unele piese de mobilier alb. Cum este capaneaua din stofă, poate dura până la 48 de ore să se usuce.
În unele cazuri, poate fi necesar să repeți anumite tehnici, cum ar fi ștergerea țesăturii cu apă rece și detergent, de mai multe ori înainte ca murdăria să fie complet îndepărtată.

Poți grăbi procesul de uscare al mobilei ale prin deschiderea ferestrelor. Deși opțiunea de uscare naturală este întotdeauna cea mai bună, poți, de asemenea, să accelerezi uscarea zonei proaspăt spălate cu un uscător de păr.

Cel mai bun sfat de îngrijire a mobilei albe este acela de a îndepărta pata imediat. Încearcă să folosești soluții ușoare, precum bicarbonatul de sodiu în amestec cu apă.