Ornamente de Crăciun pentru exterior: 5 modele pentru un decor de poveste

Ornamente de Crăciun pentru exterior: 5 modele pentru un decor de poveste

18 decembrie, 2021

Sărbătorile de iarnă fără luminițele străluitoare, ghirlandele de la ferestre și coronițele de ușă nu ar avea același farmec, nu-i așa? Dacă vrei ca în acest sezon rece, mohorât și ploios, să aduci mai multă veselie și lumină, ornamentele de Crăciun pentru exterior își vor îndeplini scopul din plin.

Dacă vrei ca fiecare colț al casei tale să fie decorat în spiritul sărbătorilor de iarnă, și mai ales dacă locuiești la curte, poți opta și pentru decorațiuni de Crăciun pentru exterior. Există persoane cărora le place să împodobească toată casa, în timp ce alții preferă un decor mai subtil. Indiferent care este stilul pe care îl preferi, ți-am pregătit 5 modele uimitoare de ornamente de Crăciun pentru exterior:

instalatii de exterior craciun

1. Instalații luminoase pentru copaci

De Crăciun, totul e scăldat în strălucirea diferitelor tipuri de instalații luminoase. Atât în interior, dar mai ales în afară, instalațiile luminoase strălucesc în întunericul nopții. Seară de seară poți admira minunatele jocuri de lumini și decorațiuni în așteptarea lui Moș Crăciun. Instalațiile luminoase petru copaci au un farmec aparte deoarece creează impresia unui decor de poveste în propria grădină.

2. Figurine de Crăciun

Figurinele de Crăciun pentru exterior, fie că vorbim de sania lui Moș Crăciun, oameni de zăpadă gigantici, brazi, reni sau modelele tip globuri sau cadou, au un farmec aparte care îți aduc bucurie imediat ce le privești. Curtea sau balconul tău vor căpăta o notă de veselie și strălucire specifice parcurilor de distracție.

3. Ghirlande pentru ferestre sau balcon

Chiar dacă ornamentele de Crăciun de exterior fac sens când vine vorba de casă cu curte generoasă, avem balcoane și terase care, oricât de mici ar fi, ne permit să ne bucurăm de frumusețea luminilor de Crăciun. Luminile tip perdea sau cele șnur sunt cele mai accesibile și cele mai folosite. Prin forma lor sunt ușor de instalat mai ales în jurul balustradelor, de-a lungul ferestrelor sau streșinilor. Ghirlandele tip șnur pot avea atașate diverse decorațiuni care le fac mai expresive: fulgi, steluțe, globulețe etc.

4. Proiector de lumini

Pentru a transforma spațiul exterior într-unul cu totul deosebit în perioada Crăciunului, poți opta pentru un proiector laser sau LED. Acesta va atrage privirile trecătorilor, musafirilor și ale colindătorilor și vor aduce strălucire în noapte.

5. Coroniță de ușă

Fie că locuiești într-un apartament sau la casă, decorațiunile de Crăciun vă vor bucura deopotrivă pe voi cât și pe cei care vă vor trece pragul de sărbători. Coronițele de ușă sunt printre cele mai cunoscute decorațiuni de exterior folosite pentru ușa de la intrare, pe care le puteți face chiar tu cu puțină îndemânare. Crenguțe și conuri de brad, fructe uscate, câteva fundițe și ai realizat un decor simplu și de efect.