Top 6 cele mai sănătoase plante de interior

17 octombrie, 2018

Un aer mai curat, scăderea tensiunii arteriale, reducerea stresului și poftă de viață sunt câteva dintre beneficiile plantelor de interior. Dincolo de aspectul elegant pe care îl oferă unei încăperi, plantele de interior aduc beneficii importante asupra stării de sănătate.

Au efecte pozitive asupra persoanelor din jur, asemenea animalelor de companie, reducând stresul și crescând nivelurile de oxitocină din corp, în plus sunt mult mai ușor de îngrijit. Iată 5 dintre cele mai sănătoase plante de interior dintre care ar fi bine să ai cel puțin un ghiveci.

Top 6 cele mai sănătoase plante de interior

1 Trandafirul japonez. Prezent în natură în peste 300 de specii, este cunoscut la noi în țară sub forma unui copăcel de ghiveci cu flori deosebite, roșii, albe, galbene sau portocalii. Una dintre cele mai populare flori de apartament, trandafirul japonez, cunoscut și sub numele de trandafir chinezesc sau hibiscus, are un rol special pentru sănătate, mai ales în influențarea stării de spirit. S-a demonstrat că pacienții se recuperează mult mai ușor într-un mediu cu plante cu flori, iar angajații au o doză de optimism mai mare și sunt mai creativi într-un birou cu plante cu flori frumoase. Florile de hibiscus au propietăți terapeutice, de aceea sunt adesea folosite în compoziția ceaiurilor medicinale, în special celor antistres.

2 Crinul păcii. Spathiphyllum, cunoscută mai des sub denumirea de Crinul păcii, este considerată una dintre cele mai sănătoase plante de interior. Substanțele chimice folosite în fabricarea materialelor de construcții și de mobilier, soluțiile de igienizare sau odorizantele de cameră, pot da aerului din locuință un grad ridicat de toxicitate. Crinul păcii este inclusă în topul celor mai sănătoase plante de interior, fiind benefică în dizolvarea multor toxine din aer, precum acetona, benzen, amoniac sau alcool.

3 Aloe vera. Cunoscută mai degrabă pentru proprietățile sale medicinale, aloe vera este o plantă de interior care în ciuda aspectului său are capacitatea de a elibera oxigen atât ziua, cât și noaptea, motiv pentru care specialiștii NASA au nominalizat-o drept planta cea mai bună pentru somn.

4 Lavanda. Un ghiveci cu lavandă plasat în dormitor va avea efectul de liniștire și relaxare. Aroma lavandei este recunoscută ca fiind benefică pentru reducerea pulsului și tensiunii arteriale, inducând mai ușor starea de somnolență.

5 Ficusul Benjamina. Un copăcel simpatic, întâlnit adesea în spațiile de birouri, încântă prin aspectul său special, datorită tulpinilor elastice ce se pot împleti. Ficusul Benjamina este considerată planta numărul 1 în ceea ce privește purificarea aerului dintr-o cameră, contribuind la eliminarea a peste 70% dintre substanțele toxice, precum benzenul, amoniacul și nicotina, dar și a microbilor existenți într-o încăpere.

6 Cactușii. Poate că nu sunt cele mai aspectuoase plante de interior, dar cu siguranță cactușii nu sunt de neglijat când vine vorba de beneficiile pentru sănătate. Micile ghivece țepoase sunt excelente surse de oxigen, în special pe timpul nopții. În plus, sunt recunoscuți pentru capacitatea de a absorbi radiațiile electromagnetice pe care le emit aparatele electrice din casă. Un lucru pe care poate nu îl știai este că există și specii de cactuși comestibili, cu un gust delicios, dar mai ales cu aport important de vitamina B, C, calciu și fier.

Dacă ai nevoie de un bun specialist în treburile casei, apelează la serviciile ajusto.ro! Plata online, costuri fixe, fără bacșiș!