Apartament la ultimul etaj: 10 păreri pro și contra
13 septembrie, 2019Intimitate, panoramă de vis și zgomot redus îți vor spune unii. Dependeța de lift, căldură sufocantă și igrasie îți vor spune alții. Părerile legate de apartamentul la ultimul etaj dintr-un bloc sunt împărțite. Ca în viață de altfel. Avem păreri diferite, dorințe diferite și așteptări diferite.
Cu un lucru picăm cu toții de acord: avem nevoie de o casă pentru a locui, indiferent dacă vorbim de una închiriată sau o proprietate personală. Dacă ai în plan achiziția sau închirierea unui apartament la ultimul etaj, iată 10 păreri pro și contra, jumi-juma ca să nu fie nimeni nedreptățit.
Păreri pro apartament la ultimul etaj
Mai ales în blocurile nou construite, apartamentele de la ultimul etaj par să fie cele mai căutate. Clienții au înțeles care sunt avantajele unui apartament la ultimul etaj, de aceea optează pentru acesta.
1. Priveliște impresionantă
Fără doar și poate, priveliștea de la ultimul etaj este argumentul suprem. Pentru că nimic nu se compară cu panorama superbă a orașului pe care o poți vedea de la etajul 10 sau 12 al unui imobil. Ce-ți poți dori mai mult decât să privești relaxat apusul într-un șezlong pe terasă, aproape de înaltul cerului?!
2. Intimitate
Ultimul etaj este fără discuție și cel mai liniștit, deoarece tu și vecinii de lângă sunteți ultimii locatari și nimeni nu va trece prin fața ușii tale, decât poate ocazional. În rest, puțini se vor încumeta să urce toate etajele, uneori chiar și atunci când au un motiv întemeiat.
3. Zgomot redus
În cazul în care nu ești tu cel care dă muzica tare sau joacă fotbal în living, atunci posibilitatea să auzi zgomotul vecinilor este mult redusă. Deasupra ta nu se află decât cerul liber, iar riscul de a auzi tocuri pe parchet la 2 dimineața este egal cu zero. În plus, șansa să auzi zgomotele din fața blocului sunt infinit reduse.
4. Acces rapid la terasa blocului
Cele mai multe blocuri noi au terase pline cu verdeață la ultimul etaj. Dacă proprietarul de la etajul 1 se gândește de mai multe ori înainte să urce cu paharul de vin în lift, cel de la ultimul etaj nu trebuie să stea pe gânduri.
5. Preț mai mic
În afara avantajelor menționate anterior, apartamentul de la ultimul etaj vine de cele mai multe ori cu o reducere de preț. Pentru cei care își doresc o locuință într-o anumită zonă, iar bugetul este fix, acest aspect este unul foarte important.
Păreri contra apartament la ultimul etaj
Chiar dacă apartamentul de la ultimul etaj are avantaje, există persoane pentru care dezavantajele cântăresc greu când vine vorba de alegere. Se pare că la blocurile mai vechi, apa caldă ajunge mult mai greu la ultimul etaj și astfel ești nevoit să lași robinetul câteva minute deschis până când apa a ajuns la temperatura dorită.
1. Dependența de lift
Ești sau nu genul sportiv, nu în fiecare zi simți nevoia să urci 10 etaje. Se știe că, mai ales în blocurile vechi, lifturile se defectează des, au nevoie de revizii periodice. În plus, există șansa ca la ore de vârf, precum dimineața sau seara, să fie nevoie să aștepți minute bune pentru a prinde liftul liber.
2. Infiltrații apă de ploaie
Cei care locuiesc la ultimul etaj, în general din blocurile vechi, declară mereu problema infiltrațiilor de la apa de ploaie sau îndeosebi în primăvară, după topirea zăpezii.
3. Prea frig iarna. Prea cald vara
Existența unui aer condiționat pe timpul veriii este necesară, indiferent cât de bine izolat este blocul, cel puțin așa declară în cor proprietarii de la ultimul etaj. Același lucru îl afirmă când vine vorba de frig, fiind nevoie de o sursă de căldură suplimentară dacă nu dispui de o centrală termică proprie pe care să o setezi la temperatura dorită.
4. Mutatul obiectelor grele
Chiar dacă nu vei achiziționa frecvent obiecte mari care nu pot intra în lift, căratul acestora atunci când este cazul la ultimul etaj al blocului va fi o mare provocare.
5. Apa caldă ajunge mai greu
Ne vine sau nu să credem, dar în blocurile vechi apa caldă poate fi o raritate în ziua de azi. Se pare proprietarii de la ultimul etaj trebuie să aștepte câteva minute la fiecare duș ca apa caldă să urce.
Ai făcut alegerea în ceea ce privește casa ta de vis? Dacă ai nevoie de ajutor în amenajări interioare, apelează la specialiștii ajusto.ro! Meșteri pricepuți, costuri corecte, fără bacșiș!