Curiozitati Casa x

Cum depozităm și organizăm condimentele în bucătărie

16 aprilie, 2020

Condimentele și mirodeniile pot face diferența dintre o mâncare acceptabilă și o mâncare excelentă. Dincolo de celebra povestire ”Sarea în bucate” și importanța sării în mâncare, cu toții apreciem o mâncare aromată și condimentată. Însă, ca sarea, piperul, rozmarinul, nucșoara, cardamonul, chimenul și alte mirodenii care îți plac să-și păstreze aroma, textura și gustul intact, ar trebui să le depozitezi corespunzător în bucătărie. Știai de exemplu că nucșoara, cardamomul, semințele de coriandru, chimenul, cuișoarele și ienibaharul sunt condimentele care rezistă cel mai bine în timp?

Pentru că ne dorim ca preparatele tale culinare să-ți încânte simțurile, îți împărtășim cele mai bune sfaturi despre cum să organizezi și să depozitezi corect condimentele în bucătărie:

organizare condimente in bucatarie

1. Nu ține condimentele în bătaia soarelui

Iubim soarele și vrem să ne lumineze casele din plin. Însă, când vine vorba de bucătărie, aceasta ar trebui să reprezinte excepția. Condimentele depozitate pe rafturi deschise, în zona ferestrelor, în borcane transparente, asupra cărora soarele bate din plin, își vor pierde mult mai repede aroma.

2. Ține mirodeniile departe de aragaz

Deși este la îndemână să ai condimentele în zona aragazului, aproape de zona de gătit, acest lucru nu este de dorit mai ales dacă vorbim de recipiente mari unde depozitezi pe termen lung mirodeniile. Aburul din zona plitei și căldura puternică de la cuptor acționează în detrimentul aromei și gustului condimentelor tale.

3. Păstrează-le în recipiente bine închise

Expunerea la aer provoacă pierderea mult mai rapidă a aromei condimentelor, astfel încât indiferent dacă alegi borcane de sticlă sau cutii metalice, ține minte să pastezi aceste recipiente cu mirodenii ermetic închise. De asemenea, dacă nu dispui de spațiu suficient și ești mare fan al mirodeniilor, păstrează condimentele în pungi de plastic cu fermoar de calitate bună. Pungile de plastic ajută la o organizare ușoara a condimentelor.

4. Creează un loc special

De preferat ar fi să creezi în bucătărie un loc special dedicat condimentelor. Un mic raft de perete în stil rustic sau un sertar similar cu cel pentru tacâmuri poate fi de ajuns să depozitezi condimentele preferate. Organizează locul cât mai eficient, în funcție de frecvența utilizării sau dimensiunea recipientelor, și vei avea propriul colț al aromelor delicioase.

5. Grupează-le în funcție de frecvența utilizării

În funcție de preferințele alimentare, grupează condimentele în sertare și rafturi, astfel încât pe cele pe care le folosești frecvent să le pui mai la îndemână.

6. Etichetează recipientele

Nu contează la ce tip de etichete apelezi, etichete special create pentru condimente, abțipilduri sau realizate din hârtie și lipite cu scotch, ideea este să mențioezi ce tip de condiment este și data expirării. Nu de alta, dar nu ar fi deloc plăcut să confuzi boiaua dulce cu cea iute sau să folosești condimente învechite care și-au pierdut de multă vreme aroma și gustul.

7. Decorează bucătăria

Există o mulțime de borcane decorative pentru condimente sau sisteme de depozitare speciale care nu doar că îți vor ține condimentele organizate, ci pot constitui o decorațiune originală pentru bucătăria ta. Ține cont ca mirodeniile expuse să fie cele pe care le utilizezi în mod frecvent sau care nu suferă modificări din cauza luminii sau aburului din bucătărie.

Nu există metode universal valabile de organizare a bucătăriei personale, ci soluții care să se adapteze spațiului disponibil și stilului de gătit, în acord cu designul interior al casei tale.
Condimentele aromate, colorate și deosebite sunt utilizate de secole nu numai pentru a da gust și savoare mancarurilor ci și pentru proprietățile lor medicinale. Așadar, folosiți-le cu încredere, dar aveți grijă să le depozitați în locuri sigure și curate.

preloader