Cum să cureți corect televizorul
8 ianuarie, 2019Televizorul, acest membru de bază al familiei trebuie să fie și el supus regulilor cărora restul familiei se supune și din când în când trebuie să fie curățat. Serviciile de curățenie includ și servicii de curățare.
Să cureți corect un televizor înseamnă să cureți în primul rând și cu mare atenție ecranul, rama și corpul televizorului, iar în cele din urmă suportul acestuia, în funcție de ce fel de suport este.
Ecranul televizorului
Un ecran de tip OLED/LED/LCD/Plasmă are nevoie de tratament special la curățare, nu precum ecranele vechi din sticlă ale televizorului sau monitorului de calculator, care se curățau ușor cu o cârpă sau un șervețel umed, cu alcool sau fără. Aceste ecrane sunt mult mai sensibile decât cele de sticlă și se pot distruge mult mai ușor, dacă nu sunt curățate corect.
Ce trebuie să nu folosim la curățarea ecranelor de televizor
Pentru o mai rapidă înțelegere a situației vom începe cu lucrurile pe care nu trebuie să le folosești niciodată la curățarea unui ecran:
▪️ Nu se pulverizează nici o soluție de curățare direct pe ecran pentru că lichidul se poate scurge pe marginea ramei și să provoace un scurt-circuit;
▪️ Nu folosi soluții ce conțin apă minerală, apă de la robinet, amoniac, alcool etilic sau alți solvenți organici pentru că pot lăsa urme permanente sau să distrugă suprafața ecranului;
▪️ Nu folosiți soluții de curățat geamurile, unele din ele conțin amoniac și vă vor afecta ecranul;
▪️ Nu folosi șervețele din hârtie, din cele obișnuite de bucătărie, pentru că pot zgâria ecranul;
▪️ Nu apăsa și nu șterge viguros, poți sparge ecranul sau întrerupe circuitele de sub acesta;
▪️ Nu curăța ecranul când este pornit, reduci astfel riscul apariției pixelilor morți.
Ce avem nevoie pentru a curăța ecranului de televizor
▪️ Două lavete fine, care să nu lase scame, preferabil cu microfibră;
▪️ Apă, dacă este posibil să fie distilată sau de la filtru;
▪️ Alcool izopropilic;
▪️ O cană gradată;
▪️ Bețișoare pentru curățat urechile.
Cum cureți ecranul televizorului
▪️ În primul rând ecranul trebuie să fie stins și lăsat lăsat câteva minute să se răcească, 5 minute fiind ideal;
▪️ Se șterge ecranul de praf, pentru a-l putea curăța cât mai bine de urmele mai persistente;
▪️ Se face un amestec de apă cu alcool izopropilic în proporție de 1:1. În principiu este preferabilă o combinație cu mai puțin alcool, decât cu mai mult;
▪️ Umectează o lavetă cu soluția obținută, asigură-te că nu este prea mult lichid în ea și șterge ușor tot ecranul, până ce nu mai sunt vizibile urme pe acesta;
▪️ Folosește a doua lavetă, cea uscată, pentru a șterge urmele de lichid rămase și nu lăsa nici o urmă de umezeală pe ecran înainte de a-l reporni.
Sfaturi adiționale
▪️ Bețișoarele de urechi sunt foarte utile pentru curățarea ecranului fără zgârieturi, mai ales când rama ecranului nu a putut fi bine curățată cu laveta. Bețișoarele înmuiate în soluția preparată sunt ideale pentru locurile greu accesibile;
▪️ Asigură-te că folosești alcool izopropilic, pentru că doar acesta este bun. Alcoolul etilic, acetona, toluenul, acidul etilic, amoniacul sau alte substanțe îți pot afecta ireversibil ecranul;
▪️ Folosește întotdeauna lavete curate, eventualele particule prinse în fibră pot zgâria display-ul;
▪️ Asigură-te că laveta este umedă, nu udă. Dacă la ștergerea ecranului se scurg picături, înseamnă că laveta are prea mult lichid;
▪️ Ecranul unui televizor cu plasmă este nu numai sensibil dar este și foarte scump. Înainte de a te apuca de curăţat ecranul, citeşte manualul de instrucţiuni şi recomandările producătorului. Dacă se permite utilizarea unui lichid de curăţare, atunci acesta trebuie pulverizat pe o lavetă din bumbac şi în nici un caz direct pe ecran. După ce ai trecut laveta umedă pe întreaga suprafaţă a ecranului, usucă cu o altă lavetă curată şi uscată;
▪️ Ecranul unui televizor OLED/LED/LCD , curbat sau nu, se curăță cu apă distilată și o cârpă de bumbac moale. Se pulverizează apa pe cârpă, dar nu prea multă, pentru că trebuie să fie umedă, nu udă. Se curăță ecranul cu mișcări circulare, fără a apăsa cârpa pe ecran. Pentru urme mai persistente se accelerează mișcarea circulară, fără să se apese mai tare. Se poate folosi și soluția de apă cu alcool izopropilic în proporție de 1:1.
Rama, corpul și suportul televizorului
Indiferent de tipul televizorului, OLED/LED/LCD/Plasmă, corpul este acoperit cu o carcasă de plastic, cel mai adesea neagră, plină de conectoare, etichete și radiatoare.
▪️ Curățarea televizorului în acest caz înseamnă curățarea de praf a radiatoarelor cu mare atenție, cu un pămătuf sau o lavetă de microfibră uscată, sau un aspirator de mână cu flux nu foarte puternic. Praful adunat în timp în interiorul carcasei, în zilele cu umezeală mare poate fi un bun conductor electric.
▪️ Cu o lavetă curată, umezită în apă distilată sau soluție 1:1 de apă distilată și alcool izopropilic se poate șterge carcasa televizorului;
▪️ Laveta trebuie să fie umedă și să nu udați din greșeală conectorii. Pentru siguranță, după curățare nu porniți imediat televizorul;
▪️ Ca și în cazul ecranelor, nu folosiți soluții ce conțin apă minerală, apă de la robinet, amoniac, alcool etilic sau alți solvenți organici pentru că pot lăsa urme permanente;
▪️ Dacă televizorul este fixat pe suportul original, acesta se curăță ca și carcasa, cu o lavetă slab umezită;
▪️ În cazul suporților de prins în perete curățarea trebuie să fie mai atentă în dreptul axelor ce pot fi gresate, pentru a nu întinde uleiul.