Design interior în 2022: TOP 5 trenduri care vor domina

Design interior în 2022: TOP 5 trenduri care vor domina

29 decembrie, 2021

Anul 2022 este aproape, ceea ce înseamnă că este timpul să analizăm tendințele dominante în noul an. Specialiștii în design interior din întreaga lume și-au împărtășit previziunile pentru tendințele în decorarea casei. În 2022, tendințele de amenajare interioară se vor concentra în jurul aducerii lumii naturale în interior și impulsului de a cumpăra și de a decora mai conștient și mai sustenabil.

Cu doi ani destul de grei în spate, este esențial să recreăm o casă în care să ne simțim confortabil. Tendințele de design interior în 2022 reflectă acest sentiment, iată astfel ce elemente ar trebui să urmărești:

interior design 2022

1. Verde, în toate nuanțele

Conexiunea noastră cu natura și lumea din jurul nostru nu a fost niciodată mai importantă ca în timpul pandemiei sau în perioada de după. Marianne Shillingford, director de creație al Dulux, marca lider de vopsea din Marea Britanie, a declarat: „După o perioadă atât de lungă de stat în interior, am ajuns să apreciem puterea naturii de a ne ridica și de a ne revitaliza. Din punct de vedere al culorilor, deschidem ușile și ferestrele și invităm orice nuanță a naturii la ceai”.

De asemenea, Pinterest a observat căutările pentru design interior verde au crescut cu 80% în acest an, astfel trendul pentru o multitudine de tonuri verzi inspirate de natură se menține în top.

2. Materiale sustenabile

În 2022 se va pune în continuare un accent suplimentar pe materialele durabile, producția responsabilă de mobilier. Într-adevăr, sustenabilitatea și utilizarea materialelor organice au devenit proeminente în ultimii ani. Odată cu expunerea crescută a publicului la schimbările climatice, ideea de durabilitate a fost preluată și de industria de deisgn interior. Acest lucru se va traduce în modul în care cumpărăm mobilier; se va vedea o mișcare către articole de mobilier cu lemn recuperat și accesorii cu sticlă și metal reciclat.

3. Elemente vintage

Decorațiunile și piele de mobilier vintage sunt o opțiune eficientă și durabilă, și adaugă personalitate importantă unui spațiu. Casele vor celelbra unicitatea, iar alegerile de mobilier vintage sunt o parte importantă din acest trend. O piesă de mobilă veche, cu o patină deosebită, reflectă dragostea și respectul pentru istorie și poveste. Și poți fi sigur că niciunul dintre prietenii tăi nu va deține același mobilier.

4. Feronerie și accente negre

Accentele negre și feroneria vor fi o tendință populară pentru casă pe care o vom vedea în 2022. Este o modalitate grozavă de a adăuga un pic de profunzime spațiilor mai minimaliste. Alege culori deschise, neutre pentru elementele principale ale spațiului tău, cum ar fi culorile pereților și pieselor mari de monilier precum canapeaua și încorporează accente negre pentru contrast. Accentele negre, cum ar fi lămpile, vor ajuta cu adevărat la accentuarea unei zone și la adăugarea de profunzime interesantă. Chiar și piesele existente, cum ar fi măsuțele de cafea sau comodele tv negre vor adăuga un plus de contrast spațiului.

5. Design biofilic

Noţiunea de design biofilic derivă din conceptul de „biofilie”, concept conform căruia fiinţa umană are o înclinaţie biologică de a se asocia cu sistemele şi procesele naturale. Designul „biofilic” este o modalitate inovativă de a amenaja spaţiile în care trăim, cu diferite plante și elemente din natură, ca de un element fundamental pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică.

preloader