Finisaje interioare pentru un apartament modern. Cum le alegi?

Finisaje interioare pentru un apartament modern. Cum le alegi?

7 iunie, 2022

De multe ori simți nevoia unei schimbări în apartamentul tău, dar adesea abandonezi pentru că nu știi de unde și cu ce să începi. Există câteva modalități în care să îți poți amenaja locuința funcție de dimensiunile și compartimentarea imobilului, folosind finisaje interioare ce ți se potrivesc, și nu contribuie doar la un aspect vizual plăcut al casei, ci îți vor oferi și confortul dorit.

Folosirea de finisaje interioare este extrem de importantă când vine vorba despre amenajarea oricărei încăperi. Pentru a crea un design inedit, există câteva lucruri de care este bine să ții cont pentru a reuși ce ți-ai propus. Spațiul trebuie utilizat cât mai eficient, așa că se folosesc elemente de mobilier care să aibă multiple întrebuințări, folosind oglinzi și suprafețe reflectorizante pentru a oferi senzația unui spațiu mai mare.

Pentru că nu ai la dispoziție foarte mult timp pentru a te decide ce finisaje interioare folosești, este bine să nu iei decizii în grabă și alegerea de principiu să fie făcută din timp. Astfel, pentru a evita să iei decizii pripite și să optezi pentru produse, care, mai târziu, nu se vor potrivi unele cu altele, este bine să ai o perspectivă de ansamblu chiar și dintr-un stadiu incipient. La demararea unui astfel de proiect trebuie să ai grijă atât de concordanța de culoare și textură a tuturor finisajelor, cât și la cea a viitoarelor elemente constituente.

finisaje interioare

Finisaje interioare pentru living

Încăperile în care petreci o mulțime de timp sunt livingul și dormitorul, de aceea este esențial să le decorezi într-o manieră potrivită, care să contribuie la o atmosferă de confort și relaxare, tendință de actualitate și anul acesta după 2 ani de pandemie.

Acestea sunt camere de dimensiuni mari, care dau tonul designului din toată casa. Dar și stilul de finisaje interioare. În funcție de preferințele estetice pe care le ai, dar și de spațiul disponibil, poți jongla cu diverse detalii care pot schimba cu totul înfățișarea generală a acestor încăperi.

  • Pardoseala. Podelele din lemn de culoare deschisă vor continua să fie în trend în anul 2022. O pardoseală elegantă într-un apartament modern poate fi cu siguranță un parchet ce creează o atmosferă caldă și prietenoasă. Este indicat să ții cont de material, rezistența acestuia, grosime, nuanță și sistem. Indiferent de toate aceste caracteristici, modelul de „dușumea” este cel mai la modă. O pardoseală elegantă, pentru un design rustic este chiar dușumeaua, bucăți de lemn lungi, fixate paralel. Dușumeaua este în general din lemn de esență mai moale, gen conifere. O pardoseală din travertin sau plăci ceramice poate fi o variantă în cazul unui living cu continuitate pe terasă.
  • Corpurile de iluminat. Acestea sunt indispensabile când vine vorba de finisaje interioare decorative ce trebuie integrate perfect în ansamblul estetic al casei, pentru a obține un design atractiv. Pentru ambientul general lumina este importantă pentru că dă o notă aparte. Corpurile de iluminat obligă să se țină cont nu numai de culoarea pereților și a parchetului, ci și de înălțimea camerei și stilul abordat. Cu siguranță vei găsi variante moderne, de lux, minimaliste sau speciale, care să aducă un touch de originalitate în livingul tău. Finisaje interioare de acest gen nu numai că vor influența în mod direct aspectul final, dar oferă ocazia de a da dovadă de creativitate și imaginație. La multe branduri din domeniu vei găsi produse premium, care te vor ajuta să alcătuiești un ansamblu de lux, plin de rafinament.

finisaje interioare

Finisaje interioare pentru dormitor

Aceleași reguli de a putea jongla cu pardoseala și corpurile de iluminat electric sunt valabile și în dormitor. O diferență fundamentală, de care este bine să se țină cont, constă în atmosfera acestui spațiu, unde totul este mai primitor și cu o nuanță de ambiental mai dulce și de loc strident, oferind o notă suplimentară de intimitate și confort. Este foarte necesar ca aceste caracteristici să se regăsească și la nivelul de finisaje interioare.

Este important să fie creat un ambient perfect pentru odihnă, cu o lumină caldă, care să îmbie la somn și relaxare. La parchet este bine să optezi pentru culori cât mai cosy, ideale pentru o astfel de încăpere, iar în materie de corpuri de iluminat este important să creezi un ambient perfect pentru odihnă. Dacă îți dorești să finisezi dormitorul celui mic, te poți orienta către produsele special concepute pentru iluminatul camerei copilului , care vor veni în sprijinul tău pentru a realiza un design original și personalizat.

Finisaje interioare pentru baie și bucătărie

În baie și în bucătărie materialele se disting prin caracteristici speciale de confort și durabilitate, ce le dau rezistență la un nivel important de umiditate și vapori de căldură, care le pot reduce durata de viață. Aici există câteva produse de care este bine să ții cont și cărora trebuie să le acorzi o atenție deosebită, pentru a alege articole de calitate:

  • Gresia. Parchetul se folosește foarte rar în placarea pardoselii la baie sau bucătărie, gresia fiind opțiunea cea mai la îndemână, fiind ușor de curățat și de întreținut. Din fericire, există nenumărate modele atractive și moderne, care nu doar că îți aduc astfel de beneficii practice, ci vin în întâmpinarea ta și cu o serie de concepte inedite, ideale pentru orice fel de ansamblu estetic. Ai posibilitatea spre a alege o gresie porțelanată, una glazurată sau rectificată, care să îndeplinească toate aceste cerințe, oferindu-ți și oportunitatea de a adopta un design îndrăzneț, bazat pe diferite tipuri de concepte, lemn, metal, ciment, marmură sau piatră.
  • Faianța. Atât în cazul gresiei, cât și în cel al faianței, textura este un factor esențial. Fie că preferi una aparte, care imită diferite tipuri de material, fie că ești adeptul structurilor clasice, fie că acestea asigură o armonie stilistică, se poate opta pentru un caracter mat sau lucios. Ai de asemenea posibilitatea de a jongla cu diferite dimensiuni ale plăcilor. Dacă variantele înguste pot da un aer original încăperii, cele de dimensiuni mai mari pot contribui pozitiv la aspectul unitar al acesteia.
  • Plăcile decorative. Plăcile decorative sunt ideale în acest proces, fiindcă au rolul de a înfrumuseța și de a îmbogăți aspectul general al camerei. Poți opta atât pentru variante de mozaic, cât și pentru modele inedite de decor, care vor da un aer luxos și rafinat încăperii.
  • Obiectele sanitare. Ele sunt obligatorii în orice baie sau bucătărie, și de aceea trebuie alese cu grijă, atât din punctul de vedere al calității, cât și din punct de vedere al designului. Spre exemplu, chiuveta de la bucătărie poate schimba cu totul look-ul încăperii, indiferent de formă sau culoare. Dincolo de factorul estetic, trebuie să te concentrezi pe calitatea cât mai bună a acestora și pe utilitatea lor.