Panouri antistropi pentru bucătărie. Ce opțiuni ai pentru peretele din spatele blatului
21 aprilie, 2022În orice casă, apartament la bloc sau vilă, bucătăria și baia sunt încăperi mai pretențioase în amenajarea pereților datorită condițiilor speciale care le caracterizează. Este vorba despre umezeala cu mult peste valorile din living, dormitoare sau chiar holul de intrare. Prezența unei umidități sporite și de multe ori apariția aburilor necesită ca aceste încăperi să aibă un sistem de aerisire mai eficient și o pregătire specială a pereților.
În bucătărie, este vorba în primul rând despre peretele dintre blatul de lucru din bucătărie și dulapurile superioare, mai ales în dreptul chiuvetei și plitei de aragaz. Acest perete are o soartă grea, fiind stropit aproape de fiecare dată când se pregătește masa, când se spală vasele sau când se gătește.
De aceea, protejăm acest perete cu moduri speciale de acoperire, cu panouri antistropi, așa numitele backsplash, pentru că au un aspect foarte plăcut, dar și unul foarte practic.
Cum alegi modelul de backsplash în funcție de blatul de bucătărie
Blatul de bucătărie se întâlnește cu panoul antistropi la nivelul peretelui, unghiul dintre acestea va fi acoperit cu o plintă antistropire. Pentru a obține un aspect unitar și armonios, cele două elemente trebuie să se potrivească din punct de vedere estetic.
Unui blat de granit, care are un model bogat cu pete de culoare și vede în diverse culori nu îi poți asocia decât panouri antistropi cu design simplu, pentru echilibru. Panouri antistropi cu modele mai încărcate, cu plăci ceramice colorate sau cu mozaic din piatră naturală sau chiar plăci metalice, merg foarte bine cu un blat de lemn sau din inox. Existența unui contrast va da întotdeauna un plus de culoare.
Panourile antistropi din bucătărie ar trebui să se completeze cu blatul, dar nu trebuie să se potrivească exact. De cele mai multe ori, blaturile și panourile antistropi vor fi culori/ modele diferite unele de altele, contrastând sau completându-se reciproc într-un fel. Totul depinzând de designul general. Principalul moment în care vei găsi potrivire între aceste panouri antistropi și blaturi este atunci când bucătăria are un aspect clinic all white.
Ce alternative de panouri antistropi există pentru pereții din bucătărie
Nu sunt puține materialele cu care se pot acoperi pereții bucătăriei. Depinde de bugetul alocat, dar și de stilul designului adoptat, precum și de materialele folosite.
Placajul ceramic sau de porțelan, adică faianța, este poate cea mai des folosită formulă de panouri antistropi și totodată cea mai veche. Primele datări istorice ale placărilor cu ceramică au fost făcute acum 4-5000 de ani în interiorul piramidelor egiptene. Rămășițe ale băilor placate cu mozaicuri de ceramică se pot vedea și astăzi în cetățile grecești.
Un alt moment de creștere al acestei tehnologii a fost în momentul pătrunderii civilizației arabe în Spania. Și startul a fost dat. Ani de-a rândul tehnica placajului ceramic s-a perpetuat prin intermediul breslelor. În afara unui design foarte variat cu o paletă cromatică impresionantă, placajul ceramic, se montează relativ ușor, foarte mulți specialiști sunt pregătiți pentru această manoperă, iar prețul este foarte bun la calitatea obținută. Sunt disponibile atât în varianta mată, dar și în cea glazurată.
Dar există și panouri antistropi cu care se pot acoperi pereții în bucătăriei, alții decât cei ceramici, fiind absolut normal să te gândești să înlocuiești faianța cu alte finisaje mai actuale, demne de tehnologia timpului în care ne aflăm. Iată câteva soluții pentru astfel de placări:
Tapetul greu de pvc este o altă variantă pentru panouri antistropi, care păstrează peretele fără umezeală și risc de a se mucegăi. Este un tapet care poate fi găsit în suficient de multe variante pentru a obține o personalizare satisfăcătoare. De cele mai multe ori are și un design 3D. Deși este impermeabil poate avea o slabă porozitate la suprafață ce îl face mai greu de curățat.
Cărămida aparentă este o altă variantă pentru acoperire cu panouri antistropi. Impermeabilizată cu un strat protector, asigură un perete curat și uscat.
Panouri decorative din piatră naturală. Piatra naturală este folosită de foarte mult timp pentru placarea pereților în bucătărie. Piatra decorativă oferă un aspect natural și foarte versatil, existând mai multe tipuri de piatră, culori și modele. Rezistenței la spargere și crăpare i se adaugă rezistența la umiditate și la temperaturi ridicate, fie că este ardezie, travertin sau calcar, marmură sau granit. La variantele cu suprafețe poroase, precum travertinul, se face un tratament de impermeabilizare, pentru ca în timp să nu apară murdară.
Mozaic din piatră naturală. Este o alternativă la placarea cu panouri antistropi, atunci când dorești un design unic, datorită plăcilor de dimensiuni reduse și rezultatului spectaculos. Mozaicul este prins pe suprafețe de hârtie sau plasă de fibră de sticlă, ceea ce îl face mai ușor de fixat pe pereți.
Panouri decorative din plăci acrilice colorate. Acestea sunt panouri antistropi cu nenumărate avantaje, ce oferă un design plăcut întregii bucătării, se montează ușor, prin lipire cu adeziv, direct pe peretele tencuit, au o suprafață continuă, non poroasă, foarte ușor de curățat, fără rosturi și denivelări. De asemenea, se pot realiza panouri, cu leduri încorporate, contribuind astfel la aspectul bucătăriei și iluminând suprafața de blat. Aceste panourile au o perioadă lungă de viață.
Panouri decorative din sticlă colorată securizată sunt încă o alternativă la panouri antistropi, folosite de ani buni în placarea pereților din bucătărie. Sunt recomandate ca fiind deosebit de frumoase, spectaculoase și având multe avantaje față de clasicele plăci de faianță. Panourilor decorative din sticlă colorată securizată au o varietate mare de culori și nuanțe, de la culorile simple la cele cu irizații metalizate, de la uni la cele imprimate digital cu diverse desene și imagini multicolore, ce îți vor decora bucătăria într-un stil unic și personal. Materialul nonporos este rezistent la pete și ușor de curățat, iar suprafața reflectă lumina și contribuie la amplificarea vizuală a spațiului din bucătărie. Mai mult aceste panouri antistropi sunt rezistente la zgârieturi.
Panouri decorative din plăci metalice, care pot fi realizate din oțel inoxidabil sau aluminiu, au un aspect deosebit și reflectă frumos lumina. Se întrețin deosebit de ușor, nu se murdăresc sau pătează, dar se pot zgâria relativ ușor.
Țigla din oglindă este un alt material nonporos, rezistent la pete și ușor de curățat, cu un aspect sofisticat, ce mărește aparent spațiul și lumina. Nu funcționează foarte bine singur pe perete, putând deveni obositor. Merge perfect în combinație cu alte panouri antistropi, ca cele de sticlă.