Tipuri de pardoseală pentru interior: Ce se potrivește stilului tău de viață

Tipuri de pardoseală pentru interior: Ce se potrivește stilului tău de viață

11 martie, 2022

Calitatea pe care o au diverse tipuri de pardoseală în spațiul construit este definitorie pentru o locuință confortabilă, sigură și cu posibilitatea păstrării unei curățenii impecabile și ușor de realizat.

Când alegem între tipuri de pardoseală interioară trebuie să avem în vedere caracteristicile pardoselii, rezistența ei în timp, cel mai adesea optându-se pentru o pardoseală ce nu necesită reparații frecvente și care este ușor de întreținut.

Tehnologia în continuă dezvoltare a ultimilor ani a făcut posibilă apariția unui număr impresionant de tipuri de pardoseală, pentru interior, fiecare dintre acestea având o serie de avantaje și dezavantaje în raport cu tipul încăperii pentru care sunt folosite și de stilul de viață al fiecăruia dintre noi.

tipuri de pardoseli

Tipuri de pardoseală pentru interior

  • Pardoseala cu plăci ceramice

Folosirea unor materiale clasice pentru pardoseala interioară, cum ar fi plăcile ceramice, cunoscute ca gresie, foarte avantajoase ca preț, dar care necesită o punere în operă mai mare, are avantaje incontestabile care o transformă în cea mai la îndemână variantă de placare pentru orice spațiu. Este ușor de montat și de întreținut, impermeabilă, foarte rezistentă în timp și cu modele pe toate gusturile, stilurile și culorile. Plăcile ceramice sunt o soluție excelentă când avem în vedere amenajarea unui spațiu predispus murdăriei sau supus unui trafic intens. Ca dezavantaje placarea ceramică este una rece, la propriu și la figurat. Mai mult decât atât, indiferent de design-ul ales, pardoseala cu placi ceramice oferă un aer formal, aproape sobru, unei încăperi. Ca soluție de compromis se poate alege gresie cu aspect de parchet și încălzirea prin pardoseală.

  • Pardoseala din marmură

Aceasta este una din cele mai vechi pardoseli folosite, atât la interior dar și pentru exterior. Este o pardoseală extrem de durabilă, cu aspect elegant și rafinat. Este foarte ușor de întreținut și rezistentă în timp atât la șocuri termice cât și mecanice. Este totuși o soluție costisitoare. Dacă placa are porozitate mare reține praful și murdăria, devenind greu de curățat.

tipuri de pardoseli

  • Pardoseală de piatră naturală

Piatra naturală este recomandată de durabilitate și eleganță. Prețul deși ridicat, din cauza noilor tehnologii a devenit mai accesibil. În afara marmurei se mai folosesc pentru placări granitul, travertinul, ardezia, cuarțitul și calcarul.

  • Pardoseala din lemn și parchet

Folosirea materialelor naturale în locuințe sau într-un anumit tip de spații comerciale este preferată și se direcționează spre placarea pardoselilor din parchet sau lemn natural. Fiind vorba despre un material scump, analiza lucrării, alegerea materialului și a montatorului sunt esențiale. Lemnul va fi întotdeauna cel mai cald material de construcție, de aceea este preferat, în special, în locuințe rezidențiale permanente sau cele pentru vacanță. Durata de viață este bună și rezistența suprafețelor poate fi îmbunătățită prin aplicarea unor soluții profesionale de protecție. Pentru a-și păstra aspectul și calitățile pentru un timp îndelungat, pardoseala din lemn masiv are nevoie de îngrijire periodică. Oricât de bine ai curăța pardoseala din lemn masiv cu soluții blânde, o dată la câțiva ani, trebuie să rașchetezi plăcile de lemn și să le tratezi cu un lac special.

  • Pardoseala din parchet laminat

Este poate varianta cea mai puțin costisitoare dintre aceste tipuri de pardoseală, care oferă același grad de confort și același aspect primitor ca parchetul și lemnul masiv. Fiind o variantă sintetică, parchetul laminat este mai stabil dimensional în timp și mai rezistent la șocurile mecanice ușoare. Cu toate acestea, parchetul laminat va avea o durată de viață mai scurtă decât în cazul pardoselilor din lemn masiv și un grad de izolare fonică extrem de scăzut. Ca o soluție de compromis, poți alege pardoseala din lemn stratificat, acest tip de pardoseală situându-se la jumătatea drumului dintre parchetul laminat și parchetul din lemn masiv.

tipuri de pardoseli

  • Pardoseala din pluta

Este un produs durabil, este rezistentă la apă, ne existând probleme cu uscarea. Proprietățile unice de termoizolare a plutei, asigură pardoselii o temperatură optimă pe tot parcursul anului, garantând căldura, confortul și economia de energie. Construcția fonoabsorbantă a plutei reduce transmiterea sunetului și a vibrațiilor în încăperii. Podeaua este ideală pentru mersul desculț.

  • Pardoseala din PVC

Este foarte populară în ultimii ani datorită versatilității pe care o demonstrează, pardoseala din PVC fiind o soluție economică și plăcută din punct de vedere estetic. Pardoseala din PVC este ușor de montat și de întreținut, venind într-o varietate foarte mare de modele. Este potrivită pentru spații cu umiditate crescut, precum baia sau bucătăria și este ușor de curățat. Oferă o bună izolare fonică și poate fi tratată anti-microbian, fiind folosită în spitale sau săli de sport. Este o soluție rapidă și convenabilă. In timp, pardoseala din PVC își pierde aspectul impecabil de la început, oricât de bine e îngrijită. Supusă unui grad mare de uzură, se poate deteriora ușor și poate căpăta un aspect nenatural.

  • Pardoseala din marmoleum

Marmoleum este un tip de linoleum natural, produs din ulei de in, extras din semințele de in, făină din lemnul provenit din deșeurile de producție din plantații forestiere controlate și iută. Este o combinație foarte reușită între materialul natural și aspectul modern de beton. Este rezistent la trafic intens, este antistatic și antibacterian, ecologic și prietenos cu mediul, rezistent la foc. În plus, își păstrează aspectul vreme îndelungată.

  • Pardoseala din mochetă

Mocheta existentă pe piață răspunde diverselor cerințe de trafic, se găsește în culori, texturi, grosimi și dimensiuni diferite și este o soluție de acoperire a pardoselilor agreată de clienți, în principal pentru spațiile de birouri și horeca, atât datorită confortului sporit, cât și designului tot mai elaborat.

mocheta pardoseala

  • Pardoseala din rășină epoxidică

Durata de folosire a unei astfel de pardoseli este factorul determinant pentru care va fi folosită în cazul unui trafic ce acționează neprietenos pe suprafață. Oferă o duritate remarcabilă când este folosită în spații de producție, centre comerciale și în alte tipuri de clădiri cu trafic ridicat.

  • Pardoseala din rășină poliuretanică

Poliuretanul este un material cu proprietăți ce conferă elasticitate suprafeței peste care este turnat. Din acest motiv este apreciat, având rezistența cel puțin egală cu cea a pardoselii din rășină epoxidică, însă flexibilitatea suprafeței permite atenuarea impactului în cazul căderilor de corpuri cu masă mare. Sunt suficiente activități comerciale sau industriale în care este preferată această variantă. Beneficiază de aceste tipuri de pardoseală și activitățile sportive sau spațiile de joacă ale copiilor.

  • Pardoseli din sticlă securizată

Aceste pardoseli, din sticlă securizată și laminată, sunt cea mai modernă și inovativă soluție pentru a oferi spațiului un aspect elegant și cu adevărat unic. Pot fi folosite atât în spații comerciale cât și în propria locuință. Pardoselile din sticlă sunt mai rezistente la umezeală și se curăță mult mai ușor. Totodată, sunt rezistente la zgârieturi și permit o mai bună iluminare naturală a clădirii. Pentru realizarea pardoselilor se folosește sticlă securizată și laminată de cea mai bună calitate, cu o grosime între 22 și 34 mm, ce poate susține o greutate de până la 600 kg/mp. Practic, pardoseala din sticlă securizată poate susține inclusiv greutatea unei mașini.

 

preloader