Top 10 surse de microbi din casă

30 iulie, 2018

Te-ai gândit vreodată că în covorul pe care calci zi de zi se găsesc de 4000 de ori mai mulți microbi și bacterii decât pe vasul unei toalete? Poate că nu ar trebui să te mire acest fapt dacă te gândești la faptul că doar de două maxim de trei ori pe an îți cureți covorul și că, în plus, uneori mai calci pe el încălțat cu pantofii cu care ai venit de afară.

Există însă și alte surse de germeni din casă despre care se spune că ar avea mai mulți microbi decât vasul de toaletă, așa că stai cu ochii lipiți de ecran, ok… nu chiar atât de aproape, pentru că vei vedea ce poate conține:

1. Periuța de dinți. Pe locul fruntaș în ceea ce privește numărul enorm de bacterii se află periuța de dinți pentru că mediul umed din baie face ca germenii să se înmulțească. Cercetătorii afirmă că pe o periuță pot exista chiar și 10 milioane de microbi. În plus, dacă locul de depozitare se află lângă toaletă, probabilitatea ca materiile fecale să fie și pe aceasta este foarte mare. Ține periuța de dinți cât mai departe de wc și schimb-o o dată la 3 luni.

2. Covorul. Așa cum menționam încă de la bun început covorul este o sursă mare de microbi. Pentru că aspiratorul obișnuit nu îndepărtează decât parțial acești microbi, indicat ar fi să apelați periodic la serviciile de curățare profesională care folosesc aspiratoare performante și soluții de igienizare adecvate.

3. Buretele de vase. Buretele cu care îți speli zi de zi vesela este o adevărată bombă cu microbi. Pentru că microroganismele adoră umezeala, bureții de vase devin un mediu propice de dezvoltare a bacteriilor. Pentru a elimina germenii, poți steriliza buretele în mașina de spălat vase sau în cuptorul cu microunde. Recomandat este să-l schimbi o dată la două săptămâni.

4. Frigiderul. Un alt loc în care bacteriile există în ciuda aerului rece este frigiderul. Depozitarea corectă a alimentelor (în special carnea crudă care poate conține bacterii) în ambalaje și caserole închise, cât și igienizarea periodică a frigiderului este esențială pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare.

5. Mașina de spălat vase sau rufe. Pare o ironie ca tocmai un obiect care ar trebui să curețe nu face altceva decât să împrăștie microbi. Se pare că spălatul la temperaturi joase de 30 – 40 de grade Celsius nu omoară decât un număr mic de acarieni și germeni. Pentru a eradica stafilococii și alți germeni patogeni este recomandat să utilizați cicluri de spălare cu temperatură ridicată de minim 60 de grade.

6. Telecomanda. Unul dintre cele mai folosite obiecte din casă este telecomanda televizorului. Pentru că foarte mulți oameni obișnuiesc să mănânce în fața televizorului, resturile alimentare se pot depune foarte ușor în jurul butoanelor și ulterior dezvolta germeni. O dată pe săptămână se recomandă ștergerea ei cu un șervețel antibacterian.

7. Prosoapele. 89% dintre prosoapele de bucătărie și 25,6% dintre prosoapele de baie conțin bacterii prezente în materiile fecale și bacteria E-coli care poate provoca toxiinfecții alimentare și diaree. Acestea sunt rezultatele unui studiu de igieniști americani care recomandă spălarea prosoapelor separat de restul hainelor la o temperatură de 90 de grade Celsius. O variantă foarte bună care protejează organismul de microbi este folosirea prosoapelor de bucătărie de hârtie.

8. Tastatura. Petrecem foarte mult timp la laptop, fie că este acasă sau la serviciu, și de foarte multe ori mâncăm în fața acestuia. Dar foarte puțină lume știe că acest obiect aparent inofensiv este mult mai murdar decât vasul de toaletă. Pentru a nu intra în contact cu germeni periculoși care pot provoca o mulțime de afecțiuni, medicii recomandă săptămânal curățarea tastaturii cu un spray antibacterian.

9. Clanțele ușilor. Le folosim de zeci de ori pe zi, fără să fim conștienți de acest fapt. Tocmai de aceea, clanțele ușilor fac parte dintre cele mai pline de bacterii obiecte din casă. Cercetătorii au observat că acestea ajung să adune peste 8000 de bacterii pe țol pătrat și recomandă ștergerea lor săptămânală cu soluții antibacteriene sau pur și simplu cu spirt.

10. Chiuveta din bucătărie. Obiectul care ne ajută practic să curățăm și să spălăm alimentele și vesela este o sursă de contaminare cu bacterii. Se pare că o chiuvetă de bucătărie ar conține de 10 ori mai multe bacterii decât colacul de toaletă, de aceea recomandarea specialiștilor în igienă este să fie curățată cu produse speciale cel puțin o dată pe săptămână.

Locuințele noastre sunt un mediu propice de dezvoltare a germenilor. Însă, nu toate bacteriile sunt periculoase, multe dintre ele făcând parte din spectrul de bacterii care trăiesc în corpul uman. Există însă microbi care pot dezvolta infecții grave, de aceea igiena personală și a locuinței rămâne singura soluție de prevenire a lor.

Top 10 surse de microbi din casă

Dacă ai nevoie de servicii de curățare profesională și igienizare a covoarelor, a mochetelor și a canapelelor, la ajusto.ro găsești specialistul potrivit! Costuri fixe, plata online, fără bacșiș!